Cuplul-pareri pro si contra...

De ce alergam toata viata pentru a creea o pereche, o familie?!...De ce barbatul cauta femeia si invers?!...De ce femeia trebuie cucerita si nu invers?!...De ce inseala aparentele?!...Oare daca creem o pereche el-ea, suntem mai fericiti, mai impliniti?!...Cine poate da definitia fericirii?!... Intrebari, intrebari, intrebari…Fara raspunsuri general valabile…
Cautam….si incercam sa incropim o relatie, in speranta ca e cea/cel cautat…Inceputul e frumos intotdeauna, e de vis…Simtitm ca plutim, ca toata lumea e a noastra si ca nimeni nu mai e atat de norocos ca noi doi…Totul se intelege si se subintelege din priviri…Dorinta de a fi impreuna acapareaza aproape toata ratiunea….Dupa care, in marea majoritate a cazurilor, intervine timpul….rutina…Pe masura ce relatia avanseaza, incep sa apara gandurile, indoielile, sa vanam gesturi, cuvinte…ne dor anumite cuvinte rostite de celalat, insa nu spunem…ne dor anumite gesturi facute la repezeala… Continuam sperand ca a fost o greseala…si la randul nostru facem aceeasi greseala…Unii se plictisesc de ceilalti, altii incep sa-si arate adevaratul caracter, egosimul in gandire, in comportament…si se ascund dupa fraze de genul:”Asta sunt!Altul/alta mama nu mai face!”, fara sa gandeasca ca o astfel de declaratie duce inevitabil la o racire a relatiei, la o distantare intre cei doi…ca poate fi inceputul sfarsitului…Nu se gandesc ca, inainte de toate, ar trebui sa primeze stima si respectul fata de cel/cea ales/aleasa de suflet sa ii fie alaturi…“la bine si la greu”….Hm….vorbe goale?!…vorbe de filme siropoase ieftine, demne de societatea americana, ar spune unii…Daca ar fi sa dam adevaratul sens acestei expresii, abia atunci ne-am da cu adevarat seama ca ele spun un mare si crunt adevar: ca mai ales la greu dragostea fata de el/ea isi arata puterea, forta!...La greu, cand ii oferi umarul drept sprijin total si neconditionat, atunci dragostea isi arata fata ei frumoasa si misterioasa…Cum insa “la greu” ramai singur si toti fug de tine, chiar si sufletul care credeai ca o sa-ti ofere sprijin, atunci te intrebi:”De ce? La ce bun sa-ti cauti perechea?!...” Oare nu cumva vrem o relatie fugind, de fapt, de frica singuratatii!?...Ne ascundem dupa aparente, legand prietenii rapide, doar ca sa ne umplem timpul si sa nu fim singuri prea mult timp…Insa cu ce efort?!...Cu ce sacrificii?! Din dorinta de a nu ramane singuri, incepem sa facem compromisuri…O fi bine?!...O fi rau?!...Ce doare cel mai tare este faptul ca in aceasta “lupta” intotdeauna inegala, de suferit, sufera sentimentalul din fiecare. Nu rationalul…Ne simtim raniti, tradati…De fapt, chiar suntem asa…si nu in ultimul rand, dezamagiti…Si atunci apare intrebarea: sa mai continui sa caut?!...mai are vreun rost?!...oare nu toti/toate sunt la fel!?...Ne uitam in jurul nostru si vedem cupluri…fericite, ar spune cei implicate in ele…Insa ce e fericirea?!...Oare una din definitiile ei nu ar putea si: o suma de compromisuri, avand ca scop mentinerea unei relatii, a unui cuplu, datorita sentimentelor care l-a legat initial?!...Si aici iar apare conflictul sentimental-rational…Razboi ele caror victime suntem tot noi!...O relatie, oricat de frumoasa, in timp, incepe sa se erodeze, sa scartaie, sa dea rateuri, oricate eforturi ar face cei doi si oricat de mult ar dori sa nu observe asta!...Timpul: acest foarte bun profesor in ale vietii….Pacat insa ca toti elevii, mai devreme sau mai tarziu, ii mor!...Si uite asa, lectiile predate nu-si gasesc aplicabilitatea…