Despre mine

Fotografia mea
Constanta, Romania
Cine sunt eu?....Sunt barbatul care nu arunca margaritare porcilor, care nu e grabit ca nebunul, dar nici rabdator ca idiotul, care stie ca nu-i e de nici un folos sa se lupte cu morile de vant, barbatul care face diferenta intre ispititor si frumos, care stie ca nenorocirea inseamna adesea nevrednicie si ca, de multe ori cutezanta e doar o fuga cu capul inainte, sunt barbatul care primeste la bucurie pe aceia pe care i-a primit si la durere, barbatul care poate pluti in sferele siderale, care in loc de ochi are doua flacari, care nu inceteaza sa spere in mai bine si sa creada in lumina blanda si matasoasa din suflete.....Sunt barbatul puternic (asa spun cei care ma cunosc), care incerc sa domin prin inteligenta, forta interioara, capacitatea de a fi mai multe intr-unul singur, perseverent, care are curajul propriilor opinii, care stie sa daruiasca fara sa uite de sine, care-si asuma slabiciunile si lupta sa si le invinga....care incearca sa fie OM - respectat, iubit, admirat si nu in ultimul rand, inteles…Care nu lupta pentru el, ci pentru o viata frumoasa in doi!...Care stie sa-si protejeze aleasa si sa faca tot ce-i sta in putinta ca sa imbatraneasca amadoi cu zambetul pe buze…

luni, 28 februarie 2011

Scrisoarea a III-a (varianta moderna)


Iata vine-un Jeep pe strada, cu un girofar pe el,
Baiazid statea in dreapta si rosti catre sofer:
"Sper ca Mircea sa ajunga, sa nu-ntarzie din nou.
Ia vezi daca-a tras masina, langa gura de metrou..".
"-N-a venit Maria Ta, zise el privind in jur..."
"-Si mi-a zis ca fix la 12 ne vedem langa Carrefour".
Asteptand vreo 5 minute , isi pierdu orice rabdare,
Si trimite bodiguarzii sa se uite prin parcare
La un semn (curba la dreapta), se opreste un X5.
Si din el coboara Mircea, in bermude si opinci.
Printre turci porni agale, si privindu-i cu nesat,
Le-arata un "Sony Vaio", care-l tine la subrat.
Agitat , la el in Jeep, si-mbracat tot in civil,
Baiazid nu mai rezista si il suna pe mobil:
"-Tu esti Mircea?"..."-Da-mparate, am uitat sa iti dau bip,
Dar am stat mult la Rovine, era coada la Agip.
Nici n-am nimerit din prima, ca nu vin aici prea des,
Si-am luat-o si pe centura, indrumat de GPS.
Acum am parcat masina. Unde esti?, ca vin la tine..."
"-Sunt la mine in masina si te vad, te-ndrepti spre mine".
Si de-ndata ajunse Mircea si urca la turc in jeep.
Si-ncepu sa ii explice ca nu vrea, cu nici un chip
Sa isi stranga intreaga oaste la Rovine in campii,
Si sa lupte pan' la moarte cu ai turcului spahii.
"-Baiazide, sti ca-i criza, si-acum viata-i foarte grea,
Ma gandeam ca sa ne batem,... dar la "Heroes" in retea.
Sau in loc sa cuceresti, cu armate-al meu popor,
Nu ai vrea , daca ai wireless , sa jucam "conQUIZtador"?
"-Cum cand turcii-mi sunt in vama , si-am venit din Istambul,
Tu nu vrei ca sa ne batem, ca nu ti se pare "cool"?
Eu nu-s disperat ca tine sa stau nopti intregi pe net,
Eu traiesc in realitate, si nu e nici un secret
Ca am fost in multe lupte :Varna , Yalta sau Oituz..."
"-Pai eu sunt online tot timpul, nu puteai sa dai un "buzz"??"
"-Mircea!!! Vin c-o intreaga oaste , iar tu faci misto de noi..,
Maine sunt aici cu turcii si-ti declar de-acum razboi".
"-Cum vrei tu marite rege, eu speram sa ma-ntelegi,
Caci de-ajungem la cutite, voi nu mai plecati intregi.
N-as vrea sa pun pe "YouTube", cu-ai tai morti,videoclipuri,
Nici ca Dunarea sa-nnece spumegand a tale jeep-uri.
Dar, de asta ti-e dorinta, maine ne vedem la lupta,
Si-ti promit ca pleci d-aici cel putin c-o mana rupta.
"Si zicand acestea Mircea, il lasa pe Baiazid.
Si trantindu-i portiera el pleca la pas grabit.
Cand ajunse la masina, gasi-n geam , pe-un bilet scris:
"Scuze.V-am blocat o roata, c-ati parcat pe "interzis"..."
Si da Mircea multe mailuri, sms-uri, mii de "bip"-uri,
Ca sa-si stranga toti ostenii si sa ii indese-n "Jeep"-uri.
Demarand in mare tromba, se-ndreptara spre Rovine,
Dar aici gasira turcii, toti cu pantalonii-n vine.
Toti vaitandu-se de moarte, ghemuiti prin iarba scurta
Rezemati de cate-un ciot, si tinandu-se de burta.
"-Baiazid , hai sa ne batem...!! , Unde esti, de ce nu vii?"
"-Mi-am scos in oras ostenii, si i-am dus la KFC.
Si-am mancat cu poft-aseara, tot ce ni s-a pus pe masa..."
Raspunse-ncordat sultanul dintro tufa mai retrasa.
"-N-am stiut ca la "fast-foud"-uri nu e bine sa mananci,
Mai ales in Romania, fiindca risti sa pleci pe "branci"...
Nu mai vreau ca sa ne batem, iarta-ma a fost o farsa.
Da-ne niste "triferment" si-o sa facem cale-ntoarsa"...
Si asa a scapat Mircea de o lupta la Rovine.
Deci se vede pan-la urma ca "fast-food"-ul face bine...

Asta-i tot...Dar fiti voi siguri ca Istoria o sa zica:
"Turcii l-au vazut de Mircea si-au facut pe ei de frica"...

duminică, 27 februarie 2011

Traim...dar oare stim s-o facem?!...

Traim intr-o lume plina cu de toate. Cu multe rele si mai putin frumoase....Traim disperati de ziua de maine, in speranta ca poate va fi mai frumoasa, mai linistita...Traim in viteza...viteza cu care traim e din ce in ce mai mare, mai perfida, fugind, de fapt, de singuratate si de frica de a nu ramane in urma celorlalti, fie din punct de vedere al modei, fie al conceptiilor de viata, fie al acceptarii regulilor societatii...Insa aceasta viteza devine din ce in ce mai periculoasa, facandu-ne sa uitam de noi....de sentimente, de frumos, de farmecul naturii...de esenta vietii!...Uitandu-ma in jurul meu, mi-am dat seama ca, de fapt, nu noi suntem cele mai fericite fiinte de pe pamant, ci animalele!...Paradoxal, ele stiu sa traiasca in armonie cu mediul in care traiesc, nu il polueaza, nu il distrug, nu il secatuiesc de resurse...Noi, pentru a echilibra balanta, facem exact contrariul lor! Cine e mai castigat, noi, sau ele?!...Daca ar fi sa ne bazam pe statistici, vedem ca procentul de cazuri de cancer la animale este incomparabil mai mic decat la oameni!...Avand in vedere ca aceasta crunta boala este un efect la stress-ului, ma intreb oare cine e in avantaj?!...
Traim vremuri in care teama de ziua de maine ii face pe unii sa fie mai cruzi, mai lipsiti de omenie, mai rai, mai invidiosi, mai hapsani, mai perversi, mai fatarnici, mai snobi, uitand de respect, bun simt, impacare si sentimente frumoase si curate....iar ceilalti sufera de pe urma lor, fiind victimele directe sau colaterale ale actiunilor lor...
In viteza cu care traim, ne cautam, printre picaturi, sufletul-pereche…sperand ca, fara sa incetinim, o sa-l vedem, o sa-l gasim, o sa-l intuim si o sa-l facem sa vina dupa noi, tot cu aceeasi viteza...Iar cand nu ne reuseste aceasta manevra, ne doare....ne simtim tradati, inselati, neintelesi...Cateodata il gasim cu adevarat, insa viteza cu care am trecut pe langa el a fost atat de mare si inertia opririi atat de lunga, incat distanta dintre noi si el a suficient de mare pentru a deveni un inconvenient major in unificarea androgina...Distanta dintre suflete...un factor atat de important intr-o relatie....Care aproape intotdeauna duce la acelasi rezultat fatal: destramarea acelui cuplu...”Ochii care nu se vad, se uita!”-spune un proverb, pe buna dreptate...Insa ce facem noi pentru a preintampina acest rezultat dezastruos, dat de distanta fizica ce se interpune intre cei doi?!...Mai nimic...Ne traim viata cotidiana cu aceeasi viteza, in speranta ca ceva se va intampla...Ceva...Nu avem habar ce, insa noi speram...”Dumnezeu iti da, dar nu-ti pune in traista!” – e un alt proverb adevarat...Insa adrenalina descarcata in sange de viteza cu care traim, ne face sa uitam de acesta si sa ne aducem aminte de el din cand in cand, cand, seara tarziu, inainte de culcare, ne dam seama ca, de fapt, chiar daca credem sa suntem implicati intr-o relatie, suntem singuri!...Uitam pe parcursul zilei de acea relatie...sau ne facem ca uitam, din cauza ca amintirea celeilalte persoane si constientizarea ca e departe de noi, doare!...Ne lasam purtati de valul problemelor de zi cu zi, de efectele actiunilor celor aflati in imediata noastra apropiere si lasam pe ultimul plan, dorintele sufletului nostru si ale perechii noastre...Rezultatul?!...Cel despre care am scris mai sus: intoarecerea la singuratate... Singuratatea, ne devine uneori greu suportabila cand nu mai avem ce sa ne spunem noua insine.
Uneori, in vis, in locul chipurilor pe care le-am iubit, se strecoara o figura oarecare, nesemnificativa. Ne intrebam, mirati, de ce un profil episodic, la care nu ne-am gandit niciodata, poate, isi face loc in cugetul nostru, in visele noastre, in locul altora a caror prezenta imaginara am doti-o, dar care ne ocolesc?!
Dim pacate nu visam ce-am vrea noi si dupa legi ce ne sunt prea putin cunoscute. Evocam in singuratate figurile pe care le dorim si vin cele care vor. Sunt unele prezente in viata noastra mai prezente in noi decat orice prezenta. Le cultivam cu grija, pentru ca este tot ce ne-a ramas din epopeea neincheiata a amintirilor noastre si suferim cumplit cand ne dam seama, pe neasteptate, ca timpul si obisnuinta incep sa le transforme in absente de mana a doua, in prezente din zi in zi mai decolorte, mai sterse...
Nu poti spune ca esti intelept atata vreme cat inca amintirile dureroase ard in focul vietii...
Oare n-ar trebui sa fim mai atenti la apropierea care ne desparte si distanta care ne uneste?!...

joi, 24 februarie 2011

Simple cuvinte, sau calitati uitate?!...


V-ati intrebat vreodata care mai este nivelul de pregatire al acestui popor?!...Daca mai suntem sau nu pregatiti pentru viitor, oricare ar fi acesta?!...
Intr-adevar, cultura generala a disparut as putea spune aproape in totalitate, din creierele acestui popor. Daca in primii ani de dupa Revolutie, canalele tv erau pline cu emisiuni de cultura generala, care, luata fiecare in parte, era un bun prilej de imbunatatire a cunostintelor orisicui privea, indiferent de nivelul de pregatire, pe masura ce au trecut anii, acestea au disparut in totalitate....Pana si acea parodie de emisiune "Te pui cu blondele" nu poate fi considerata de cunostinte generale, avand in vedere puerilitatea unora dintre intrebari, ca sa nu mai pun la socoteala formatul emisiunii si imbecilitatea moderatorului (iertata-mi sa fie exprimarea, dar asta este adevarul...). In ziua de azi nu mai conteaza decat conturile din banci, proprietatile avute si gradul de nesimtire si tupeu...Simt ca aceasta societate romaneasca se duce sigur inspre distrugere sigura si definitiva...Nu mai avem sentiment national, nu mai stim ce inseamna sa ai demnitate ca si popor de sine statator, vezi din ce in ce mai rar, asemeni unei specii pe cale de disparitie, oameni care stiu ce inseamna pozitia dreapta, data de o coloana vertebrala puternica...Tot ce a ramas de facut este sa asteptam lovitura finala....dezmembrarea acestui stat si integrarea in altele, cu pierderea identitatii nationale si a trecutului de peste 2000 de ani a acestei arii geografice. Atat timp cat ne lasam prada multimii mediocre si superficiale, facand loc nesimtirii, tupeului si lipsei crase de cultura si civilizatie, atunci acest popor chiar isi merita soarta!
Poate tot ce am scris pana acum vi se pare ca are o tenta melodramatica....Insa sunt probleme pe care le vad la tot pasul in jurul meu...si pot spune ca ma doare ca le vad, dar mai rau ma doare indiferenta romanilor...
Intotdeauna am considerat ca a comunica este unul din cele mai importante si frumoase daruri pe care a putut omul sa il aibe. Din pacate, sunt putini cei care apreciaza acest dar la adevarata lui valoare. In marea lor majoritate, oamenii isi cam bat joc de el, facand din el ori o arma, ori folosind-o in scopuri distructive...Prin comunicare orice problema se poate rezolva pe cale amiabila, in asa fel incat, de multe ori nu s-ar mai escalada nici baricadele agresivitatii, nici pe cele ale intelegerii gresite ale unor gesturi/fapte/intamplari/evenimente si ar fi intelese si acele caractere introvertite...insa nu toata lumea gandeste asa...


miercuri, 23 februarie 2011

Tara bogata - Popor sarac

Romania a avut intotdeauna un popor sarac. Nu am avut nici un moment in istoria tarii noastre in care sa putem spune, fara ezitare si fara sa ne gandim prea mult, ca am dus-o bine. Nu am avut niciodata o clasa de mijloc a societatii asemanatoare clasei de mijloc din tarile din Occident, sau din Statele Unite.
Chiar perioada interbelica, cea mai laudata si aparent cea mai prospera epoca din istoria Romaniei, a fost un timp in care majoritatea locuitorilor tarii era formata din tarani, care isi duceau traiul la limita existentei. Tot in perioada dintre cele doua razboaie mondiale a lovit si prima criza economica mondiala din ‘29-‘33 care a taiat si fragilul avant pe care societatea noastra si-l luase dupa Marea Unire din 1918. Iar de atunci nu ne-am mai revenit niciodata….
A urmat perioada tulbure de la inceputul anilor ‘40 in care confuzia politica a oscilat intre abdicarea lasa a regelui, ce a dus la dictatura militara a lui Antonescu si tentativele repetate de preluare a puterii de catre legionari. Inceputul celui de-Al Doilea Razboi Mondial avea sa ne arunce insa in ceea ce avea sa devina cea mai neagra perioada din istoria moderna a Romaniei:)ictatura comunista! Ranile razboiului, pierderea unor teritorii importante si, mai ales, subjugarea politica si economica fata de marele imperiu sovietic aveau sa se dovedeasca fatale pentru bunastarea romanilor.
Am murit de foame in timpul razboiului, am facut foame in Epoca de Aur a lui Ceausescu, pentru a plati datoriile contractate de o minte bolnava, marginita si lipsita de cel mai mic respect pentru popor, pentru a-si vedea implinite visele bolnave de grandomanie, am murit de foame si in primii ani de dupa Revolutia din ’89…
In cei cativa ani de relativa bunastare si prosperitate economica de dupa 2000 nu am facut decat sa ne imprumutam, cu totii, de la bancile occidentale si turcesti, facand din pozitia “ghiocelul” pozitia general-unanim recunoscuta a romanilor. Si am facut-o cat am putut de mult, din nou, pana la limita suportabilului, pana la limita supravietuirii…Sperand in ceea ce, de fapt, am fi putut face singuri, fara ajutorul nimanui!...
Ne-am imprumutat pentru a ne defula frustrarile consumiste adunate in 45 de ani dictatura ascunsa in spatele unui comunism flamand. Pentru a ne lua, mai intai, un televizor color, apoi un calculator, masina visata de o viata, iar cei mai norocosi, putini oricum, un apartament sau o casa.
De jumatate de an privim cu totii debusolati in jur, nu intelegem nimic din criza economico-financiara care, daca nu ne-a lovit deja suficient de tare, ne da fiori pe sira spinarii si ne apucam sa ne refacem calculele si prioritatile. Uitam de vise si ne reintoarcem in cruda realitate. Din nou!...
Perioadele istorice sunt greu de comparat intre ele. Foametea de dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial sau criza generala de la sfarsitul anilor ’80, traita atat de crunt si de adanc de romani, nu se compara cu criza economica din prezent care, potrivit unor specialisti, nici macar nu ne-a lovit deplin. Insa, lucrul care ramane comun fiecarei epoci este greutatea cu care facem fata vietii si necesitatilor ei.
Si noi si parintii nostri, la fel ca si bunicii si strabunicii nostri, am auzit cu totii de mici ca avem o tara foarte bogata. Daca ne mai aducem aminte si cat este de frumoasa, ar trebui sa banuim ca, ori un spirit draconic s-a pus de-a curmezisul dezvoltarii si imbogatirii poporului, ori poporul acesta habar nu are ce bogatie are, ori are un “talent” mefistotelic de a-si taia singur craca de sub picioare!... Avem o tara bogata, dar am facut mai mereu foamea, avem o tara frumoasa, dar nu e vizitata de mai nimeni. Suntem primitori si draguti cu strainii, insa ne place sa ii tragem in teapa si sa ii pacalim ori de cate ori ii prindem descoperiti pe meleagurile noastre, crezand ca suntem mai destepti si mai smecheri decat ei…Amarnica pacaleala!...Uitam, de fapt, ca ei au trecut prin perioada prin care trecem noi si stiu la ce sa se asptepte…
Suntem pe ultimul loc in Europa la consumul de apa si sapun, insa ne alergam pe drumuri de tara sparte si rupte cu cele mai scumpe si mai noi masini din lume. Avem aproape cel mai scazut salariu mediu din Uniunea Europeana, insa avem cel mai ridicat procent din Europa al proprietarilor de case sau apartamente.
Una peste alta, suntem un popor sarac intr-o tara bogata si frumoasa. Suntem saraci, dar ne descurcam. Cu toate acestea, aranjam mereu ceva, facem “combinatii” si credem ca noi am inventat roata…Ba chiar reusim sa lasam impresia ca o ducem bine.
Intre timp, ne-am dezvoltat o adevarata arta in a gasi vinovatii pentru aceasta stare: tarile vecine (aici principalii vinovati sunt rusii si turcii), Dumnezeu, politicienii, istoria. Nu credeti ca ar fi cazul sa mai lasam goana dupa tapi ispasitori si sa fim mai responsabili, sa incercam sa facem FIECARE cate un lucru bun, pentru ca, asa dupa cum spun chinezii, "un pas mic, dupa un alt pas mic, te poate duce intr-o calatorie MARE" ?!... Daca fiecare am face cate ceva CORECT si BUN in domeniul in care lucram, prin ADUNAREA TUTUROR faptelor mici si individuale am putea in sfarsit sa MISCAM TARA ASTA IN DIRECTIA BUNA !! Totul e sa vrem!!!.... Nu cred ca e un blestem faptul ca traim cum traim. Cred ca mentalitatea de sarac impusa de sute de ani ne face sa fim asa. Bogatii de la noi si-au facut averile, pe spatele celorlalti, tot din acelasi motiv si ca sa scape de saracie, iar restul sunt determinati in fiecare zi sa faca tot felul de smecherii, combinatii, evaziuni ca sa-si faca saracia mai dulce.Asa-zisele "modelele romanesti" foarte mediatizate arata oamenilor ca prin smecherii si tepe se pot imbogati in Romania. Mai e varianta de a pleca din tara. Cei care pleaca, satui de saracie si mizeriile societatii romanesti cu o democratie “originala” – cum ne place sa spunem - se aliniaza acolo, raman sa-si traiasca demn, asa cum orice om isi doreste, sau se intorc mai chivernisiti, sperand sa poata sa traiasca, prin puterea exemplului, in Romania, la fel ca pe meleagurile pe unde au fost…Nu avem modele, sau avem dar sunt din categoria baietilor smecheri, asa-zisii "destepti". Trebuie sa fii intr-un "clan" ptr a avea acces la "cascaval". Asa a fost intotdeauna pe aceste meleaguri carpato-danubiano-pontice. Fie ca a fost vorba de secolul 18,19,20 sau 21. Daca te-ai saturat ai plecat…Daca nu te-ai saturat te bagi intr-un "clan" si iti merge bine. Nu faci nici una nici alta, iti duci zilele asa cum poti si iti invoci norocul..sau ghinionul de a te fi nascut aici…Fiindca, singur fiind, nu te poti pune contra curentului...Romania este intr-o criza permanenta…De fapt, criza la noi e de oameni cinstiti….Criza la noi e de oameni cu bun simt…Criza la noi e de oameni cuviinciosi… Ei exista, dar nu se vad, fiindca sunt dati la o parte, sunt marginalizati de cei “destepti”, ca sa poata sa isi scoata doar "clanurile" in lumina reflectoarelor. Iar "clanurile" nu au timp de cinste, de bun simt sau de respect…

Oare mai avem puterea?!....

Traim intr-o societate stramba. Propovaduim dreptatea, cinstea, corectitudinea, curatenia sufleteasca, insa traim exact contrariul….Bodoganim in stanga si in dreapta, dispretuind tot ce ne inconjoara, nimic nefiindu-ne pe plac in micro-universul in care traim si ne dorim sa apara o schimbare radicala, pentru a putea trai linistiti tot restul vietii….Dar, nu facem nimic in acest sens…Nu facem altceva decat sa asteptam…sa se intample o minune…Din cauza grijilor cotidiene, din cauza oamenilor limitati in gandire, dar plini de tupeu si nesimtire de langa noi, asteptam….Ce anume?!....Cateodata avem impresia ca nici noi nu stim ce….Am vrea….ne-am dori…ne-ar placea…Si atat!...Simtim ca nu mai avem energia de a schimba ceva…Dupa 20 de ani de asteptare, incercari nereusite, falsuri, minciuni electorale si politice, fast de prost gust, mediocritate si intentii rauvoitoare, ne simtim tradati in cele mai pure si curate sentimente…Uneori simtim cum acestea se transforma in resentimente, dar tot nu facem nimic. Preferam sa avem mici rabufniri in viata personala, descarcandu-ne de toate frustrarile cotidiene, de energiile negative acumulate peste zi, pe cel/cea de langa noi, sau pe copii…Insa nici aceasta stratagema nu tine la infinit. Intr-o zi, vedem ca ramanem singuri, sau luam decizia de a ramane singuri, fiindca simtim ca chiar si persoana cu care am impartasit bucuriile si greutatile ultimilor “n” ani, nu ne mai intelege….sau asa credem noi…O simtim ca pe o alta greutate a vietii si luam decizia, de multe ori foarte usor, de a ne descotorosi de ea, in adancul finite noastre crezand ca asta e una din deciziile bune din viata si ca de acum incolo viata ne va fi mai usoara si asa cum ne-o dorim…De fapt, este singura modalitate de atac pe care o aplicam in razboiul cu societatea stramba si infecta in care traim…Din pacate, nu lovim in ea, ci tot in noi…Este exact asemeni efectului de boomerang: lovim un potential/aparent adversar, insa nu suntem atenti la, sau nu stim exact traiectoria armei si ne simtim la randul nostrum, loviti. Ne miram, incercam sa ne explicam fenomenul si incet, incet, ne cupride indoiala:”Oare am procedat bine?!”, “Oare am luat decizia corecta?!”, “Oare nu era mai bine sa mai am putina rabdare in plus?!”…Iar societatea isi vede mai departe de drumul ei gresit, fara sa ii pese de framantarile tale, de gandurile tale, de intentiile tale bune…Te simti dat la o parte, te face sa te simti mic, neinsemnat, insignificant, fiindca asa doreste sa te stie!...Cand, de fapt, ea, societatea asta infecta, traieste si datorita tie!!!....Legile, regulamentele, regulile, intelegerile, de fapt, sunt o forma de control si subjugare a oamenilor puternici, dar singuri, de catre oamenii slabi si mediocri, dar uniti!!...Oare v-ati gandit vreodata de ce, timp de 20 de ani incoace, procentul divorturilor este in continua acensiune?!....Daca nu, intrebati-va…Aceste clanuri de oameni slabi, mediocrii si superificiali, dar atat de tupeisti, plini de ura si dorinta de inavutire usoara, au stiut sa loveasca exact acolo unde omul de rand este cel mai puternic si de unde ii vine cea mai mare parte a energiei pozitive: in familie!!! Distrugand institutia familiei, au distrus, de fapt, o mare parte din puterea interioara si hotararea oamenilor, in acest fel, acestia fiind mult mai usor de manipulat, de directionat si de controlat. Iar de aici au plecat toate greutatile, toate frustrarile individuale, toate grijile si gandurile negre…Oameni buni, intaintea tuturor, a oricaror institutii, a oricaror ginti, intelegeri, pacturi, clanuri, etc. a existat familia! Aici ne-au lovit….In consecinta, din aceasta cauza ne si simtim slabi, fara aparare, fara sustinere, fara intelegere, fara credinta, fara speranta…In acest sens, cei carora le pasa cum isi traiesc viata, ar trebui sa se concentreze pentru a face ceva, luptand in prima faza pentru el ca individ, iar in a doua faza pentru o societate cu principii adevarate si puternice…Insa oare mai avem puterea, fiecare din noi, sa reconstruim, individual sau in comun, ceea ce au distrus ei in 20 de ani?!...Au reusit sa distruga in noi si speranta, sau inca ne mai dorim asta?!...

Comentariu literar al unei manele

Auzi neamule, manca-ti-as cartile tale de romana, a ajuns Andreea Esca in manualul de istorie alternativa...sau continua, nu stiu sigur ca niciodata nu le-am avut cu electricitatea (si cred ca si aia de la AC/DC la fel, din moment ce nu s-au hotarat la numele formatiei) si nu ajunge ei manelistii in manualele de literatura romana?! Poi sa poate asa ceva?!.. Uite daca nu poate profesorii de literatura sa bage comentariu la manele, le dam noi comentariul gata facut. Ei numai sa-l pune in carte sa invata si copiii ceva adevarat, pupa-le-as io portofelele pline cu banii da la parinti!...

"Trei luni de senzatii" de Florin Peste

Comentariu literar

Inca din primele versuri, autorul plaseaza actiunea intr-un mediu feeric, minunat, unicat si fara pereche.

Ce miracol si ce vraja
Stau cu gagica/gagiul pe plaja

Prin folosirea cuvintelor "miracol" si "vraja", poetul ne trimite intr-o lume magica, sublima, interzisa muritorilor de rand, ca cine mai e ca ei sa-si permita sa mearga pe plaja de la Marea Neagra?!... Efectul este completat de plasarea celor doi protagonisti pe plaja – trimitere directa la infinitul marii,al nisipului, care ar putea sugera si iubirea nesfarsita, dar si eternitatea...Asta in primele trei luni!... Nisipul ne duce cu gandul la scurgerea timpului, sau la scurgere in general, autorul reusind astfel sa imbine, prin folosirea unui singur cuvant, atat infinitul cat si perenul.
In urmatoarele doua versuri, poetul doreste sa impace relativa bipolaritate dintre infinit si peren.

Am chef de distractie
3 luni de senzatie !

Constient de clipa fermecata pe care o traieste, autorul isi avertizeaza ascultatorul (cititorul) ca iubirea nesfarsita, dragostea profunda, infinitultul, alfa si omega, arde intens, asemeni razelor unei zile insorite de vara, comprimandu-se in "3 luni de senzatie", nu mai mult!...Ca ce e mult, strica, sau nu mai e necesar si te si plictiseste!... Necuprinsul, adicatelea infinitul, este asfel incadrat in limite foarte bine delimitate - trei luni – iar profunzimea sentimentelor umane imbraca forma senzatiilor mai mult sau mai putin tari, depinde in ce loc si parte a zilei te afli la mare....si cu cine.
Iubirea magica nu are suisuri sau coborasuri. Poate doar suisuri, dar de la brau in jos si asta din cand in cand, ca chiar daca traim in era tehnologiei avansate, nu s-a inventat inca omul bionic...
Asa cum spune si poetul, cuvintele de ordine in cazul unei asemenea iubiri sunt cheful si distractia alaturi de gagiu sau gagica (deocamdata inca nu e lamurita partea asta, avand in vedere inflatia de transexuali si de “parandarati” ce au aparut ca ciupercile dupa ploaie, de parca astia nu s-ar inmulti ca toata lumea, o data la 9 luni, ci mai repede si in numar mai mare!), simbolizand dorinta suprema a oricarei fiinte, restul viselor si dorintelor fiind neimportante, lipsite de esenta si in general, de-a-mboulea.
Folosirea cuvintelor nu este deloc intamplatoare. Ele curge in ton cu muzica, ca sa dea bine la coada versurilor, alegerea lor facandu-se dupa reguli extrem de bine stabilite de autorul lor, reguli ce sunt foarte bine ferite de ochii lingvistilor si academicienilor, mancale-ar ciorile din traista, oameni fara suflet si fara pic de sentiment, ce nu ne lasa pe noi sa traim in pace si sa facem gologani, fara taxe si impozite, asa cum vrea muschii nostri, la nunti/botezuri/inmormantari/parastase si alte evenimente de-astea mondene la care suntem invitati, fara voia noastra!
Elementele de argou "gagiul", "gagica" vin sa sugereze faptul ca cel care vorbeste este un om asemeni noua, care insa, conform preceptului biblic, si-a pus in valoare, talantii, reusind sa patrunda intr-o lume de vis....sau de vise negre....Ma rog, fiecare cum viseaza.
A doua strofa a cantecului descrie opulenta de care se bucura eroul.

Dau o cheie la mertan
Si am plecat pe litoral
Mi-am pus plinul de benzina
Si in dreapta o blondina

Autorul nu specifica ce fel de cheie da la “mertan”, insa banuim ca nu e vorba de o cheie reglabila sau una franceza si nici de-o cheie de la portile puscariei Jilava (Ptiu, fereasca Al Mare de apropierea cu locu’ cu pricina!). "Mertan"-ul face trimitere la stilul de viata al marilor padisahi. Folosirea expresiei "plinul de benzina" nu este deloc intamplatoare, fiind in stransa legatura cu afacerile cu petrol pe care padisahii le au, in general, fapt ce denota si dorinta eroului nostru de a face parte din randurile acestora. Dorinta pe care vrea sa si-o transpuna in practica prin interpretari de “esceptie” (manca-ti-as arcusul tau da la contrabas!), simtind ca poseda un talent cum rar se poate intalni in domeniul artelor “orale”, adica prin transmitere din gura in gura si din mana in mana, “pana-n fund la taxatoare”, cum bine spunea un predecesor care se referea la cumpararea unui bilet de troleibuz...Aceasta dorinta ilustreaza verticalitatea convingerilor personajului principal. El nu opereaza cu jumatati de masura. El nu opereaza in general, cu nimic.Totul sau nimic pare a fi deviza dupa care se conduce, alta necunoscand si neintentionand sa invete...sau sa inteleaga, dar asta e alt comentariu.
Notiunea "plin", are si un sens metaforic. Ea prezinta maturitatea dragostei dintre cei doi, care tind spre perfectiune (adica el-metan, bani si chef de distractie, ea-frumoasa, plancturoasa si...cam atat). Acest lucru este confirmat si de termenii cu care este descrisa marea iubire, de trei luni, a personajului nostru. Fata cu care se iubeste eroul principal nu este o fata oarecare. Ea este o "blondina" - simbol al frumusetii feminine, asezate la dreapta barbatului, fiindca in stanga ar fi depasit cadrul masinii si ar fi trecut in alt registru cu alta indeletnicire, fiind asezata pe trotuar. Afirmatia este intarita in versul al doilea din cea de a treia strofa.

Am mertanul de mult timp
Si-o blondina prototip
E a mea numai a mea
Si-mi petrec vara cu ea.
Faptul ca are "mertanul de mult timp" nu este tocmai o fala pentru personajul principal, fiindca, in categoria sociala de unde transcende erou nostru, acum se poata "mertane" ultimul ragnet. Nu-i asa, frateM.L.-eu?!...Acest fapt ne duce cu gandul la faptul ca, ori eroul nostru este un personaj retro cu aspecte clare si sanatoase privind calitatea (bleah,oare?!), ori nu are suficient banet incat sa "intre in randul lumii" si sa-si ia un mertan nou. Aceasta ultima varianta ne face sa ne gandim daca nu cumva eroul merge la mare sa completeze suma, sau sa faca rost de ea pentru achizitia unei masini noi, impreuna cu blondina?!...In fine...
Hiperbola "blondina prototip" descrie in profunzime calitatile greu de egalat ale iubitei, ea fiind o fiinta unica. Prin folosirea unui termen tehnic pentru a-si descrie iubita – "prototip" – autorul ne reaminteste ca dragostea lui este asemeni tinuturilor exotice, fascinante dar inca neexplorate in profunzime (?!), afirmatia fiind intarita si de plasarea povestii in anotimpul de vara. Asta ca sa nu mai vorbim de reclama si marketingul pe care i-l face, voalat si mascat, stie el de ce...
Ultima strofa descrie actul de iubire dintre cei doi. In primele doua versuri, ne este prezentata atmosfera care domneste intre indragostiti.

Marea Neagra e calduta
Blonda-i sexy si finuta

Iubirea se consuma in apa calda a marii. Cat de calda, numai ei doi stiu, fiindca nimeni si nimic pe lumea asta nu poate sa le masoare gradul de excitatie (nervoasa, la ce mama dracului v-oti gandi cand citit un comentariu literar?!) si inaltimea culmilor sentimentelor care ii cotropesc pe amandoi in acele momente de vis. Sau poate ca acum e momentul in care au descoperit apa un pic mai calda decat apa de la fantana!...Cristalinul marii descrie sentimentele celor doi iar caldura apei descrie relatia dintre ei. Dragostea dintre cei doi este imuna la scurgerea timpului:

Ziua stau cu ea la soare
Noaptea o scot la plimbare

Succesiunea zi-noapte nu poate perturba trairile profunde alte tinerilor indragostiti, mai ales ale lui, ca el e cel care ne povesteste, dar autorul lasa o portita de iesire din aceasta idila aproape perfecta. Folosirea termenului "noaptea" din ultimul vers avertizeaza cititorul ca totul poate fi perfectibil, chiar si iubirea, iar daca peste iubirea dintre cei doi s-ar lasa intunericul, eroul va trece si peste acest obstacol. Sau cu atat mai mult ca l-ar ajuta intunericul...Este vorba doar de trei luni de distractie, in fond.

Ha, n-a ca l-am terminat! Acu' sa vad care dintre profe sau profi da romana are curaju' sa dea nota mica la o asemenea superbitate da comentariu, ca va halesc ca pa lebedele alea austriece!

Barbatul si femeia

Barbatul este cea mai elevata dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a facut pentru barbat un tron, pentru femeie un altar.
Tronul exalta, altarul sfinteste.
Barbatul este creierul, femeia este inima.
Creierul primeste lumina, inima primeste iubire. Lumina fecundeaza, iubirea reinvie.
Barbatul este puternic prin ratiune, femeia este invincibila prin lacrimi.
Ratiunea convinge, lacrimile induioseaza sufletul.
Barbatul este capabil de eroism, femeia - de orice sacrificiu.
Eroismul innobileaza, sacrificiul aduce sublimul.
Barbatul are suprematia, femeia are intuitia.
Suprematia semnifica forta, intuitia reprezinta dreptatea.
Barbatul este un geniu, femeia este un inger.
Geniul este incomensurabil, ingerul este inefabil.
Aspiratia barbatului este catre gloria suprema, aspiratia femei este indreptata catre virtutea desavarsita.
Gloria face totul maret, virtutea face totul divin.
Barbatul este un cod, femeia este evanghelia.
Codul corijeaza, evanghelia ne face perfecti.
Barbatul gandeste, femeia intuieste.
A gandi inseamna a avea creier superior.
A intui, simtind inseamna a avea in frunte o aureola.
Barbatul este un ocean, femeia este un lac.
Oceanul are o perla care il impodobeste, lacul, poezia care-l lumineaza.
Barbatul este un vultur care zboara, femeia - o privighetoare ce canta.
A zbura inseamna a domina spatiul, a canta inseamna a cuceri sufletul.
Barbatul este un templu, femeia este sanctuarul.
In fata templului ne descoperim, in fata sanctuarului ingenunchem.
Barbatul este plasat acolo unde se sfarseste pamantul, femeia acolo unde incepe cerul.

Mai frumos decat Victor Hugo cred ca nu o putea spune nimeni...