Despre mine

Fotografia mea
Constanta, Romania
Cine sunt eu?....Sunt barbatul care nu arunca margaritare porcilor, care nu e grabit ca nebunul, dar nici rabdator ca idiotul, care stie ca nu-i e de nici un folos sa se lupte cu morile de vant, barbatul care face diferenta intre ispititor si frumos, care stie ca nenorocirea inseamna adesea nevrednicie si ca, de multe ori cutezanta e doar o fuga cu capul inainte, sunt barbatul care primeste la bucurie pe aceia pe care i-a primit si la durere, barbatul care poate pluti in sferele siderale, care in loc de ochi are doua flacari, care nu inceteaza sa spere in mai bine si sa creada in lumina blanda si matasoasa din suflete.....Sunt barbatul puternic (asa spun cei care ma cunosc), care incerc sa domin prin inteligenta, forta interioara, capacitatea de a fi mai multe intr-unul singur, perseverent, care are curajul propriilor opinii, care stie sa daruiasca fara sa uite de sine, care-si asuma slabiciunile si lupta sa si le invinga....care incearca sa fie OM - respectat, iubit, admirat si nu in ultimul rand, inteles…Care nu lupta pentru el, ci pentru o viata frumoasa in doi!...Care stie sa-si protejeze aleasa si sa faca tot ce-i sta in putinta ca sa imbatraneasca amadoi cu zambetul pe buze…

luni, 8 aprilie 2013

Lectia de nota 10 a profesorului sarb!


Un profesor de istorie sârb din Voivodina, aflat zilele trecute la Satu Mare, a transmis redacţiei o reacţie pe marginea articolului “Afront adus românilor pe bani europeni”, apărut în numărul din 4.12.2012 al Gazetei de Nord Vest. Reproducem integral textul transmis de profesorul sârb Miodrag Stanojevic:
    “Mă numesc Miodrag Stanojevic, sunt sârb din Vojvodina şi profesor de istorie în Novi Sad. Aflându-mă într-o călătorie către Ucraina, am zăbovit trei zile în urbea dvs., bucurându-mă de ospitalitatea unui vechi prieten şi a familiei sale. Menţionez că vorbesc fluent limba română deoarece am copilărit într-un sat mixt vlaho-sârbesc.
Ştiind că sunt profesor de istorie şi bun cunoscător al revizionismului unguresc, amfitrionul meu mi-a arătat articolul “Afront adus românilor pe bani europeni” apărut în ziarul Dvs. Totodată mi-a relatat câteva evenimente recente de acest gen:- fenomenul Csibi Barna, un degenerat care îşi permite să dea foc în centrul României unei păpuşi reprezentând un erou naţional al românilor (n.r. Avram Iancu), autorităţile române ignorând acest gest.
Vă propun un exerciţiu de imaginaţie: Ce s-ar fi întâmplat dacă:
- un român ar fi dat foc la Budapesta unei păpuşi reprezentându-l pe Kosuth Lajos
- un turist german ar fi incendiat la Tel Aviv o păpuşă reprezentându-l pe David Ben Gurion (n.r. primul premier al Israelului) sau pe Golda Meir (n.r. de asemenea premier al Israelului)
- un ungur din Vojvodina ar fi incendiat la Novi Sad o păpuşă reprezentându-l pe Milos Obilic, eroul naţional al sârbilor de la Kosovopolje.
Meciul Steaua – Ujpest de acum 3 ani: la intrarea în România, suporterii unguri aflaţi în tren au afişat “Transilvania aparţine Ungariei”, iar pe stadionul Steaua din Bucureşti au afişat românii = ţigani. Acelaşi scenariu:- ce s-ar fi întâmplat dacă Ujpest ar fi jucat la Beograd cu Partizan sau Steaua Roşie.
Oare ar fi avut curajul ungurii să afişeze mesajele “sârbii = ţigani sau Vojvodina aparţine Ungariei”?
Nu, nu ar fi îndrăznit, iar dacă ar fi fost atât de tâmpiţi să o facă, în aceeaşi seară ar fi cinat în Infern.
De ce îşi permit asta în România? De ce nu îşi permit acelaşi lucru în celelalte ţări unde au minorităţi maghiare şi revendicări revizioniste, adică Slovacia, Serbia, Ucraina?
Simplu, pentru că ei ştiu (aşa cum au menţionat în “Traseul Legendelor Sătmărene)” că românii sunt “un popor paşnic, binevoitor şi primitiv” şi, completez eu, un popor “imbecil de tolerant”. Totodată ei ştiu că slavii (din Slovacia, Serbia, Ucraina) nu sunt aşa. Şi nu îşi permit.
    Afirm cu tărie că nu există nicăieri în lumea civilizată o ţară care să acorde atâtea drepturi unei minorităţi alogene cum acordă România minorităţii maghiare. Şi totuşi nu vor fi mulţumiţi niciodată, sâcâindu-vă perpetuu (ca un ţânţar în miezul nopţii) cu aceeaşi pretenţie imbecilă: autonomie.
Tupeul lor se manifestă şi prin faptul că ei consideră ca fiind similară pretenţia lor de autonomie teritorială în România cu cea a catalanilor din Spania, ignorând cu bună ştiinţă marea diferenţă: catalanii sunt băştinaşi în Spania, pe când maghiarii sunt alogeni asiatici în România.
Gazda mea mi-a spus că, pe lângă “valahi puturoşi” maghiarii vă mai numesc şi “mămăligari”. Îşi permit asta în ţara voastră. Sunt derutat şi confuz, neputând înţelege cum este posibil să nu existe în rândurile poporului român, “paşnic, binevoitor şi primitiv” un profesor de istorie altruist care să explice ungurilor ABC-ul istoriei lor efemere:
- în anul 700 sunt menţionaţi în cronicile coreene ca fiind nişte nomazi primitivi care jefuiau prin nordul Coreei şi estul Chinei
- în 896, şapte triburi maghiare şi trei triburi de turci khazari, fugărite din stepele Asiei de către pecenegi, se stabilesc în Panonia (locuită atunci de slavi, valahi, avari, germanici), în total 225.000 de nomazi sub conducerea lui Arpad.
Prima lor preocupare după stabilirea în Panonia a fost jaful (logic).
Incursiunile lor sângeroase s-au desfăşurat în toată Europa ajungând până în Spania, până când Otto I cel Mare i-a umilit la Lechfeld în 955.
- Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) unifică triburile ungureşti şi îi creştinează.
Totodată începe şi procesul de maghiarizare agresivă a populaţiilor din jur: germanici, valahi, slavi, acest proces fiind de fapt esenţa strategiei de supravieţuire a acestui mic popor migrator asiatic în Europa.
    Personalităţile proeminente ale istoriei lor nu au fost unguri: Matei Corvin, Petofi Sandor (Petrovici Alexandar – sârb, părinţii lui nu cunoşteau limba maghiară), Kosuth Lajos – slovac, precum şi majoritatea regilor Ungariei.
În 1910 un istoric maghiar recunoaşte că doar 10% din unguri sunt urmaşii celor şapte triburi maghiare stabilite în Europa în 896, restul fiind populaţii maghiarizate de-a lungul timpului (valahi, germanici, slavi).
De fapt cum ar putea un ungur blond din zilele noastre să fie urmaşul cetelor mongoloide venite în Europa în secolul IX?
Ceea ce trebuie accentuat este faptul că începând de la Ştefan cel Sfânt şi până la dispariţia regatului ungar în 1526, Transilvania nu a făcut parte niciodată din regatul ungar, fiind întotdeauna voievodat autonom.
- Înfrângerea de la Mohacs din 1526 în faţa turcilor şi cucerirea capitalei Buda în 1541 are ca urmare dispariţia de pe harta Europei a regatului ungar. Partea occidentală a Ungariei este anexată de Imperiul Habsburgic, iar restul, inclusiv Buda, devine paşalâc turcesc.
Transilvania rămâne principat independent sub suzeranitate otomană.
- După respingerea asediului otoman asupra Vienei (1683), Imperiul Habsburgic ocupă teritoriul fostului regat ungar şi Transilvania, anexiuni recunoscute prin tratatul de la Karlowitz (1699).
- În 1849 Kosuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenţia habsburgică şi ţaristă înăbuşă această pretenţie.
- În urma pactului dualist din 1867, Ungaria devine regat în cadrul imperiului Habsburgic (numit din acel moment imperiul Austro-Ungar), având constituţie proprie şi o oarecare autonomie.
- În 1918, în urma înfrângerii din primul război mondial, imperiul Austro-Ungar se destramă, Ungaria devine stat independent iar Transilvania alege să se unească cu România.Trebuie să subliniez imbecilitatea revizioniştilor unguri. Cum pot susţine că Transilvania a aparţinut Ungariei 1000 de ani, când regatul Ungariei a dispărut din 1541 până în 1867, perioadă în care a fost paşalâc sau provincie habsburgică, în timp ce Transilvania a fost voievodat autonom de la Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) până în 1699 când devine provincie austriacă (ca şi Ungaria de altfel). Deci Transilvania şi-a pierdut independenţa în 1699 şi a aparţinut până în 1918 Imperiului Habsburgic, nicidecum Ungariei (care din 1526 până în 1867 nu a existat).
- În 1940, în urma Dictatului de la Viena, o parte a Transilvaniei este cedată (pentru prima dată în istorie) Ungariei. Până în 1944, când revine României, ce fac ungurii în Transilvania?
Ce ştiu mai bine: ucid valahi şi evrei, consideraţi rase inferioare. Gena lor asiatică i-a ajutat pe unguri să devină cei mai zeloşi executanţi ai teoriilor rasiale naziste, golind practic Transilvania de evrei.
În perioada 1940 – 1944, timp în care Transilvania a aparţinut Ungariei, populaţia evreiască de aici a scăzut cu 90%, marea majoritate fiind trimisă de către autorităţile maghiare către lagărele de exterminare naziste. La fel s-au purtat şi în Serbia odată cu invadarea alături de germani a Iugoslaviei în 1941.
    În încheiere, ca să sintetizez relaţia dintre băştinaşii valahi şi alogenii unguri, îmi îngădui un scenariu: un ungur pribeag bate la uşa unui valah. Acesta, ospitalier, îl primeşte în casă. Îi întinde masa, oferindu-i ce are mai bun în cămară. Ungurul, în timp ce se ospătează, pune ochii pe nevasta valahului (frumoasă, bineînţeles) considerând că ar fi normal ca după ospăţ valahul să îi ofere şi un desert, adică nevasta. Indignat de faptul că după ce s-a săturat, valahul nu-i oferă şi nevasta, ungurul îi trage o palmă zdravănă valahului şi încă una. Înainte ca mămăligarul să se dezmeticească, ungurul fuge pe uliţă strigând din toţi rărunchii: săriţi oameni buni, că mă omoară valahul, sunt o victimă.
Aşa că, valahi, fiţi înţelegători şi daţi-le şi nevasta, dar vă avertizez că nu le va ajunge.
Următoarea lor dorinţă va fi casa voastră.” 
Publicat de Ion Coja in Amestecate pe 31.03.2013

luni, 13 august 2012

Recensamantul referendumului


RECENSAMANTUL REFERENDUMULUI
Iata ca am ajuns acum sa facem numaratoarea alegatorilor la "apelul bocancilor" (apelu de seara - pentru cei care nu au facut armata), adica in modul pur romanesc traditional heirupist pompieristic bine cunoscut, gen "Bumbesti-Livezeni!". Daca in referendumul acesta au crezut mai bine de 8(opt) milioane de romani, iesind la vot si exercitandu-si dreptul de a hotari cine sa nu-i mai reprezinte, in pofida ordinelor dictatoriale ale unui presedinte ales, fara carisma dar cu prestanta de alcoolic notoriu de a nu se prezenta la vot (instigarea la nerespectarea legilor se pedepseste de Codul Penal, d-le "presedinte"!), inseamna ca decizia acestor romani (inca) patrioti TREBUIE respectata! Cei care, din varii motive, nu s-au prezentat la urne, ar trebui sa se abtina de la a comenta, post-factum, despre ce si cum ar trebui sa fie in Romania. Daca acest referendum se vrea sa fie transformat intr-o cacealma, asa cum s-a intamplat si cu cel in care populatia a fost intrebata daca doreste sau nu sa fie condusa de un parlament unicameral,  acest asa-zis "mini-recensamant" (ce termen idiot?!) a posteriori este o mascarada pe masura, pe masura creierelor seci si incinse, pe care chiar si musca ar aluneca, ale dambovitenilor nostri politicieni ce valoreaza nici doua parale, dar care se infrupta cu nesimtire si nesat din miliardele bugetului public, stranse cu greu din buzunarele unei populatii saracita nedrept, dar cheltuite fara discernamant, parca date pe mana unor copii retardati.
Daca acest cuplu politic, impotriva naturii (dreapta cu stanga), gen desenele animate "Lolek si Bolek" ar fi vrut cu adevarat sa cada Basescu cu brio, ceea ce si merita chiar dupa primul mandat, ar fi trebuit sa stea cuminti si rabdatori in opozitie, de unde ar fi initiat acest referendul si atunci suspendatul comandant de nava cu ochii divortati ar fi intrunit cu prisosinta la referendum toate conditiile unei demiteri certe si legitime, cu un cvorum invidiat si de Ion Iliescu. Insa precum lupul nu-si poate lasa naravul, tot astfel nici politrucul dambovitean nu-si poate reprima pornirile hulpave care-l caracterizeaza. Asa ca baietii de la USL, avand foamea-n glanda si vazandu-se pe cai mari, n-au reusit sa-si puna fiecare neuronul la munca si s-au napustit asupra ciolanului mioritic, iar acum le este peste fire sa-i mai dea drumul. Asta fiind, in esenta, motivul pentru care incearca tot felul de "portite legislative" in privinta referendumului.
Pentru noi, cei multi dar cu "creierii capului" functionali (altfel cum ai reusi sa traiesti in acest minunat spatiu carpato-danubiano-pontic, cu politicieni de coada vacii dambovitene?!) problema este cat se poate de simpla si unanim cunoscuta: numarul de votanti in Romania, timp de 22 de ani, a scazut continuu, recensamantul (mini sau maxi) demonstrand fara putinta de tagada ca, per total, suntem sensibil mai putini decat pe vremea lui Ceausescu, iar per total populatie bastinasa de sine statatoare, suntem si mai putini, fiindca minunata democratie originala romaneasca i-a fortat pe multi dintre romani sa ia drumul "pribegiei" si sa traiasca printre straini. Realitatea pentru aceasta categorie de romani este ca nu au nici timp, nici chef si nici nu sunt interesati de cine si cum ar conduce Romania, fiind, in marea lor majoritate, complet scarbiti de tot ce inseamna aceasta tara si in consecinta, putini dintre ei si-ar exercita dreptul de a vota. Concluzia: CCR ar trebui sa vada realitatea, fara sa arunce responsabilitatea deciziei in curtea nici unui minister, fara sa se ascunda dupa cifre (nu de alta dar daca si la numaratoarea aia participa "matematiciana" Anastase?!), sa ia in considerare ca presedintele suspendat a fost ales de circa 5 milioane de romani si este demis de circa 7.4 milioane (cu alte cuvinte, a reusit "performanta" de a intoarce impotriva lui marea parte din cei care l-au votat!) si sa valideze acest referendum. Punct!
Daca, in suprema lui daruire pentru tara si popor, presedintele suspendat ar fi avut un dram de bun simt si consideratie pentru romani, si-ar fi dat demisia, o demisie de onoare care i-ar fi atras simpatia poporului si in mod sigur rezultatele referendumului ar fi fost cu totul altele. Cum insa pentru acest marinar mincinos (eu il suspectez de inceput de Alzheimer, fiindca prea uita repede ce a zis cu o zi in urma, sau chiar mai devreme...) notiunea de "bun simt" este una abstracta, iar beneficiile ulterioare functiei de presedinte de stat sunt cu mult mai tentante, sansele de a vedea o demisie de onoare sunt, practic nule.
  Din pacate, in loc ca noi cei multi sa actionam in favoarea noastra, pentru viitorul copiilor nostri, pentru o viata demna, suntem ca alaiul unei nunti de caini: latram de pe margine si ne muscam unii pe altii....

vineri, 29 iunie 2012

Eminescu - mesaj din nefiinta


"A fost odata ca-n povesti,
A fost – de-ar mai fi iara -
Din neamuri tracice, regesti,
O prea frumoasa tara.

Si era una pe pamant
Si mandra-n toate cele
Cum e icoana unui sfant
Si Luna intre stele.

Ma doare-n suflet cand privesc
La tot ce se intampla
Si in mormant ma rasucesc
Si cuie-mi intra-n tampla.

Eu nu mai simt miros de tei
In viata mea postuma,
Nu vad nici vajnici pui de lei.
Doar mucegai si huma.

Luceferi nu mai stralucesc
Cand tara e o rana,
Copiii mamele-si bocesc
Ca n-au in blide hrana.

Cantat-am graiul romanesc,
Aceasta dulce limba.
Dar astazi, cei ce-o mai vorbesc
Prin alte tari o schimba.

Degeaba le-am lasat cu dor
O “Doina”, sa tresara!
Trecutul nu e viitor
Si viata li-i amara.

Nici harta nu-i ca-n alte dati
Din Nistru pana-n Tisa;
Moldova-i astazi  jumatati.
Cat rau facutu-ni-s-a!

Degeaba scris-am eu scrisori
Din vremuri de urgie
Si m-am rugat de-atatea ori
Mai bine sa va fie.

Avut-am piatra la hotar
Si-n tara noastra singuri
Cules-am holde din brazdar.
Acum n-aveti nici linguri…

O, biet popor roman sarac
Cu-o tara prea bogata!
Tu vino-i raului de hac
Sa nu ti-o vanda toata!

Si da-i afara pe straini
Cu toti imburghezitii,
Sa nu-ti mai fie-n alte maini
Guverne si politii!

Cu trupe de comedianti
Numindu-le partide
Sunteti romanii emigranti
Din Rai in tari aride.

Pierdut-ati banii tarii-n vant
Si-i goala visteria.
Mai dati si ape si pamant
Si vindeti Romania.

Mihai Viteazul v-a lasat
O tara mai rotunda.
Voi azi ati scos-o la mezat,
Strainii va inunda.

Aveti intinsul Baragan
Si nu aveti o paine,
Aveti si turme si ciobani
Dar duceti vieti de caine.

Aveti bogatii munti Carpati
Si dulcea Miorita,
Paduri de brazi ce va sunt frati,
Si flori in poienita,

Aveti o delta ca-n povesti -
Vedeti sa nu v-o fure -
Atatea ape, atatia pesti
Si nu mancati nici mure…

Nici vii pe deal nu mai zaresti,
Livezile se-uscara
Cand mărul Tarii Romanesti
Se-aduce de afara.

Nu vine Mircea cel Batran,
Nici Stefan, de la Putna
Sa vi-l alunge pe pagan
Cand voi lasat-ati lupta!

Albastrul cerului senin
Se-ntuneca mai tare
De-atatia nouri de venin,
De-atata delasare.

Nu voi a va-nvata de rau
Ci-ncerc a va-telege:
De ani si ani cadeti in hau,
Nimic nu va mai merge.

Rusine sa va fie-n veac
Ca v-ati tradat strabunii
De parca n-ati fi pui de dac
Ci rude-ati fi cu hunii!

Lasati pe-ai vostri guvernanti
Sa va inece-n smoala,
Sa fiti doar simpli figuranti
Pe scena lor de boala?

Un singur lucru eu voi sti
In lumea care trece:
Urmasul meu roman va fi
Si muritor si rece.

Eu nu mai am ce sa mai sper.
Va vad de-atata vreme
Tarandu-va in trai mizer
De griji si de probleme.

Si nici nu pot a mai privi
A voastra neputinta.
Ma-ntorc la starea mea dintâi.
Ma-ntorc in nefiinta.”

Luceafarul vorbi profet
Spre neamul lui, spre tara.
Si, lacrimand, se stinse-ncet.

Muri a doua oara…

P.S. Nu stiu cine este autorul, insa il felicit pentru inspiratie si puterea de a o scrie.
Poezia reflecta intocmai societatea romaneasca actuala, asa cum NU si-a dorit-o marele Eminescu, fapt ce m-a facut sa o postez pe blogul meu in speranta ca, poate intr-un tarziu, romanul se va scutura de somnul comatos care i-a fost indus de politicienii ultimilor 22 de ani si va rupe pana la urma lanturile sclaviei moderne in care traieste.

miercuri, 7 martie 2012

Marea Receptie Vs. Marea Deceptie


Marea Receptie Vs. Marea Deceptie

            Mega-petrecerea care a dat intregii lumi o serioasa durere de cap. Cauza si remediul Crizei Financiare Mondiale.

            Cine plange chiar in acest moment, in drum spre sau de la banca, mainile sus! Ia te uita ce padure crepusculara de falange demoralizate si demoralizante!... Lasati-le jos, in buzunare de exemplu, veti gasi locul de un calm desavarsit, un vid galactic, avand in vedere vaporizarea cu viteza ametitoate a banilor din ultimii ani.

            Sa ne aruncam pentru o scurta baie, stilul fluturele beleuzo-ametit, in gigantul pahar cu lichid inflamabil: suc de mere fermentate de atata stat in bataia razelor de soare si de luna si gheata pisata, cliseul predictibil la “trezeste-te si plangi” in dimineata cu deficit zimbabwean de buna dispozitie retarda. E inutil sa tragem la sorti cine a sorbit cu nesat, lacomie si inconstienta toata noaptea din paiul pagubas, pentru ca durerea de cap ne-a plesnit pe absolut toti, fara discriminare.

            Pana in momentul de fata, analistii analizeaza, comentatorii comenteaza, expertii fac expertize, economistii….n-au ce face, iar teoreticienii … exact. Totusi, le-a scapat din vedere evidentul si nu e de mirare, date fiind uitaturile matinale incrucisate, cvadruplu spiralate. Deci, petrecerile de dragul petrecerilor, doamnelor si domnilor mahmuriti.

            Petrecerile - inocentele intruniri festiviste, ocazionate de fel de fel de motivari aiuristice si puerile, care au metamorfozat GM-ii, CEO-ii, CFO-ii, CCO-ii plus alte acronime misterioase, oferite cu darnicie si larghete de societatea capitalista multilateral (in-laturi) dezvoltata, originala, post-revolutionara, in dinozauri insetati care bajbaie dis-de-dimineata, in costume sifonate sau rochii cutate si patate, dar de marca, dupa cisterne de suc de struguri, butoaie de zeama de varza sau fantani de apa amaruie, numai buna de simtit adevaratul gust al “fericirii” romanesti. Efectele au inceput sa se manifeste din ce in ce mai psihedelic: cursul valutar a inceput sa fie calculat de “experti” in economie agrara, de maestrii in zborul curcilor malgase migratoare sau de profesionisti in mecanica cuantica a mersului pe tocuri printre stabilopozi, dupa sesiuni intense de “Ala-Bala-Portocala…cine-l calculeaza astazi, esti chiar…tu!”, bancherii au descoperit farmecul miscarilor cicloidale ale dansatoarelor din buric, investitorii s-au convertit in hipioti (ce rimeaza cu “mafioti”), iar guvernele au inceput sa initieze legislatii fiscale inspirate din comic-book-uri contrafacute in anii ’60 sau de pe timpul prohibitiei americane (unde tot ce avea alcool era interzis, dar toata lumea avea la discretie). Nu va imaginati ca urmarile au maturat podeaua doar cu universul financiar. Nu, dimpotriva, si lumea de cealalta parte a tejghelei a inceput sa dezvolte apucaturi de after-party la fel de tulburi: unii au avut impresia ca se pregatesc de casting la MTV Cribs si au inceput sa faca credite, doar cu buletinul, pentru palate babiloniene, mamele si tatii au inceput o lichidare isterica a economiilor dupa mintea si mofturile copiilor, tot doar cu buletinul, iar adolescentii sa arda bani prin mall-uri de parca organizau focuri de tabara pentru incalzirea si dezghetarea Polului Nord.

            Nimeni nu si-a imaginat ca aceste petreceri, aparent inocente, vor ruina diminetile in asa hal, incat “Boogie-Woogie” va deveni laitmotivul pietelor financiare din intreaga lume, iar pe minunatele plaiuri carpato-danubiano-pontice “Pusca si cureaua lata” va concura serios imnul national.

            Cei din anii ’30, care trecusera de o astfel de mahmureala economic-financiara, ne-au avertizat: “Nu subestima si consecintele unei dureri de cap post-petrecere!”. Din fericire, avem remediul: „acul de spart bulele financiare”, „dopul pentru astupat robinetul de scurs bani”, „antipanicatorul national bancar”.

            Mai simplu spus, cele doua comprimate efervescente, cu efect intotdeauna sigur: munca si responsabilitatea…sau demnitatea si hotararea. Ele ne pot aduce pe calea cea dreapta. Inapoi de pe cele 7 carari, fara urmarile matinale lasate de petreceri, precum greata arteziano-closetata, setea sahariano-halucinogena sau tobosari plini de zel matinal, care dau auditii printre creierii capului….

            Doamnelor si domnilor, de o parte si cealalta a tejghelei, sa ne efervescentizam paharele cu cate doua comprimate dupa orice petrecere de pomina. Si sa ne revenim odata din aceasta depresie dorita de altii, atat de bine, incat sa ajungem sa ne pudram obrajii cu fisicuri de bani hiper valorizati, sa ne permitem sa ne “certam” copiii cu caramizi de bancnote, sa ne alintam jumatatile cu plimbari sentimentale sub clar de luna pariziana, gata de vizite la stomatologi nomazi pentru spalaturi de gura cu apa cu ioni de platina, sau implanturi de molari si incisivi din aur masiv. Doar de noi depinde!... Ca viata e scurta… Sau, dupa noi….potopul?!...

luni, 16 ianuarie 2012

UN MISTER ISTORIC - STATUILE DACILOR DIN ROMA

Noi nu suntem urmasii Romei! Dar acest lucru deja se stie, chit ca manualele copiilor nostri nu tin pasul cu evenimentele...Incet-incet adevarul va fi pus in lumina.... Rabdare avem, deci...

Muzeele Romei sunt pline de statui nestiute de daci. Atitudinea lor reprezinta, insa, un mister.

Invinsii au figuri de invingatori si decoreaza cele mai importante monumente romane. Admirati de zeci de mii de vizitatori, dar uitati total de urmasii lor din Carpati, dacii din Vatican si de pe Arcul lui Constantin ii lasa repetenti pe istoricii nostri si pe domnul ministru al Culturii.

Intre doua statui de matroane romane, Rutilia, fiica lui Lucius, si Rutilia, fiica lui Publius, se afla un bust colosal, sapat in marmura frigiana: cel mai mare bust din intreaga galerie Chiaramonti a Vaticanului, care numara peste 800 de sculpturi greco-romane, reprezinta un dac. Cu palma dreapta asezata peste incheietura mainii stangi, cu mantia despicata la coate, fruntea usor incruntata si gura intredeschisa, priveste inainte, drept si linistit: dupa aproape doua mii de ani, el inca priveste spre Dacia.

Intalnire de taina: Dacii din Vatican

Putini sunt acei ce stiu ca in muzeele lumii exist a un numar mare de statui, busturi si capete reprezentand daci.
O prima inventariere a acestor opere de arta a fost facuta in 1946 si numara 26 de piese. O a doua numaratoare, facuta in 1980, a crescut numarul acestora la 40. In sfarsit, o teza de doctorat, dedicata recent acestui subiect, de catre un specialist in istoria artei, Leonard Velcescu, strange laolalta peste o suta de astfel de reprezentari de daci, iar numarul lor este cu siguranta mai mare. Cele mai multe dintre aceste lucrari sunt de mari dimensiuni, statuile pot ajunge chiar pana la trei metri, capetele si busturile sunt colosale. Nici un alt popor subjugat de Roma nu a beneficiat de atat de multa atentie din partea artistilor plastici, iar Columna lui Traian, opera geniala, care a revolutionat arta romana, este un argument in plus in acest sens. Cele mai multe dintre statuile de daci au fost descoperite de-a lungul timpului in Forul lui Traian. Foarte probabil, au fost facute la comanda imparatului invingator, special pentru a-i impodobi forul. Toate sunt insotite de eticheta "prizonier dac". Sunt daci cu priviri semete, dar cu o atitudine linistita, fie tineri, fie mai batrani, fie nobili, fie daci de rand. In galeria Chiaramonti din Muzeul Vatican se afla un astfel de bust de nobil dac, ce depaseste trei metri, cu tot cu soclu, daltuit in marmura frigiana violacee cu vinisoare. Turistii de toate neamurile se opresc impresionati si se fotografiaza langa sculptura cu numarul de inventar 1697, fara sa stie al cui chip si suflet este inchis in marmura pretioasa. 
 
Trei capete colosale de daci, deosebit de expresive, desi cu privirile sterse de trecerea timpului, se afla in acelasi muzeu, in sala Braccio Nuovo, galerie rareori accesibila publicului. Am gasit-o inchisa, dar la o simpla privire prin sticla dusmanoasa care ne despartea, am zarit chipurile inconfundabile ale dacilor, dominand intrarea in incapere. Cum nu puteam rata o intalnire atat de tulburatoare cu istoria, am obtinut permisiunea speciala de a vizita sala a doua zi, sub supravegherea unui jandarm. Am lasat repede in urma atatea minuni tentante ale artei adapostite la Braccio Nuovo, incepand cu mozaicurile pretioase, vechi de doua mii de ani, care imi furau ecoul pasilor, si pana la colosala statuie a fluviului Nil personificat, si am alergat, printre zei decadenti, amazoane ranite si imparati romani, spre intalnirea cu cei trei daci. Pe partea dreapta a salii, la numarul 9, se afla un comatus, dac de rand in floarea varstei, cu plete bogate, usor ondulate, si barba scurta. In comparatie cu el, capetele de romani din stanga si din dreapta sa sunt de doua ori mai mici. Tot pe partea dreapta, parca urmarindu-i din ochi pe daci, se afla un bust al imparatului Traian.

Turul salii continua pe partea stanga unde, aproape de iesire si oarecum fata in fata cu cel dintai cap de dac, se afla si celelalte doua.
Un tanar comatus poarta numarul de ordine 115 si inscriptia "Captivus Dacus" (Dac prizonier). Are barba foarte scurta, parul taiat pe frunte, buzele intredeschise si aceeasi atitudine mandra, dar calma. In sfarsit, la numarul 124, se afla un tarabostes (nobil), cu binecunoscuta caciula. Este mai in varsta decat ceilalti doi, barba stufoasa ii este elegant aranjata, are parul tuns scurt la spate si fruntea usor incruntata. Privirea ii este dreapta, pometii usor proeminenti, intreaga infatisare denota inteligenta si hotarare. Despre acest chip s-a spus, de multa vreme, ca ar fi al insusi marelui rege Decebal.

Cap de dac - Vatican

La usa salii, turistii protesteaza: vor si ei inauntru. Sunt singur, privilegiat, in imensitatea salii, fata in fata cu chipurile atat de vii, atat de adevarate, ale unor daci de seama. Pasii carabinierului se apropie, anuntandu-mi sfarsitul intalnirii. Ii mai privesc in ochi inca o data pe cei trei daci. In tacerea Vaticanului, aproape ca ii aud murmurand, cu buzele intredeschise, o rugaciune.

Calea Triumfului: Dacii de pe Arcul lui Constantin

In luna februarie, la orele opt ale diminetii, Roma inca nu este inundata de turisti. Aproape de Colosseum, pe drumul pe care imparatii romani isi desfasurau procesiunile triumfale, se afla cel mai mare arc de triumf din Roma, ramas in picioare din antichitate. Este Arcul lui Constantin, ridicat de senat in cinstea acestuia dupa victoria sa de la podul Milvius, impotriva lui Maxentiu. Evenimentul se intampla la inceputul secolului al Iv-lea al erei crestine. Patru dintre basoreliefurile de pe acest arc infatiseaza scene de lupta dintre daci si romani. Trecusera deja doua secole de la aceste lupte, dar ele, se pare, mai dainuiau in memoria romanilor. Se considera ca aceste basoreliefuri faceau parte, initial, dintr-un monument al lui Traian, apoi au fost refolosite la monumentul lui Constantin. Capul lui Traian din aceste scene a fost inlocuit cu cel al lui Constantin, dar dacii nu au putut fi inlocuiti. Dar, fapt si mai tulburator, pe cele opt coloane corintice cu care este ornat arcul, patru pe o parte si patru pe cealalta parte, se afla opt statui colosale de daci. Aceste statui impresionante strajuiesc arcul la o inaltime de aproape 25 de metri. Patru dintre ele reprezinta nobili daci, iar celelalte patru, oameni de rand, fara caciuli. Cu totii au o atitudine demna, au capetele usor aplecate si mainile impreunate. Au barbi falnice, pletele le flutura liber sau se scurg de sub caciuli. Mantiile, ornate cu franjuri pe margini, sunt prinse pe un umar si le ajung pana la calcaie. Pantalonii sunt stransi la glezne, in picioare au opinci.

Privind in sus, catre ei, ai impresia ca se uita la tine cu blandete si intelegere, dar in acelasi timp, scruteaza zarea, pana dincolo de mari si tari, in Dacia lor. Statuile provin, cu siguranta, tot din Forul lui Traian. Fie impodobeau arcul lui Traian, fie alte monumente din acest for. Dar ce cauta niste statui de daci, pe un monument ridicat la doua secole dupa epoca lui Traian? Reprezentau oare dacii modelul de dusman greu de infrant, devenit un simbol, un stereotip? Sau figurile pline de demnitate si intelepciune ale celor opt daci glorificau, din contra, maretia imparatului triumfator? Indiferent de raspuns, dacii din Roma par invingatori, nu invinsi.
Turistii incep sa umple Colosseum-ul, cei mai multi ignorand frumusetea statuilor de pe arcul de triumf. Ma alatur lor, fara sa pot fi impresionat prea tare de acest imens amfiteatru, in care a curs atat de mult sange, s-au ucis atatea animale si atatia oameni. Colosseum-ul este, pentru mine, cel mai bun loc pentru a admira, de la inaltime, chipurile scaldate de eternitate ale dacilor de pe Arcul lui Constantin.

Intoarcerea dacilor

Un bust enorm, probabil, candva, statuie intreaga, se afla la Muzeul Borghese: un tanar dac, cu ambele maini lipsa si cu fata zdrobita. Alte statui, capete si busturi de daci se gaseau odinioara in Roma, in muzeele Torlonia, Lateran, Capitolin, sau chiar in atelierele unor sculptori, precum Canova si Tadolini sau Monteverde, iar lista nu se opreste aici. Din pacate, colectiile au fost mutate de colo-colo, au fost vandute, descompuse, reintregite, iar urma dacilor a fost pierduta adesea. Dar Roma nu este singura care ascunde astfel de comori. La Florenta se afla cateva statui minunate de daci, din porfir, alte statui se gasesc la Napoli. In afara Italiei, ii gasim in multe muzee si colectii private: la Oxford, Berlin, la Paris (Luvru), Madrid, la Praga, la Toulouse, Bruxelles, la Sankt Petersburg (Ermitaj), la Copenhaga, Smyrna, Atena, la New York, in Israel etc. Cel mai recent cap de dac a fost descoperit in 1999, in Forul lui Traian, si a fost expus, de curand, pentru scurta vreme, la Muzeul National de Istorie a Romaniei din Bucuresti.

Dacilor din muzee le mai zambeste cate un turist grabit, iar blitz-ul vreunui aparat de fotografiat le mai aminteste poate, vag, de scanteierile sabiei curbate, in ultima lor lupta de aparare a Sarmisegetuzei. Dacii din parcuri privesc de secole trecatorii, mereu altii, tot mai grabiti, iar cate o pasare se mai odihneste pe faldul mantiei aristocratice, prinse pe umarul stang cu o fibula domneasca. Iar in depozitele prafuite, din cand in cand, un paianjen isi tese panza in cate o palma de dac... Cine sa le poarte de grija? Cine sa le redea identitatea? Cine sa le descifreze misterul si sa-i readuca, simbolic macar, acasa?

Leonard Velcescu un cercetator pasionat al istoriei

Leonard Velcescu s-a stabilit in Franta de mai multa vreme. Teza lui de doctorat in istoria artelor, sustinuta in anul 2000 la Sorbona, are ca subiect tocmai aceste reprezentari de daci. Un tanar modest si o lucrare de mare valoare, care nu doar inventariaza busturi, capete si statui, ci patrunde in adancul unor intelesuri care nu au mai fost accesibile nimanui inaintea sa. Raspunsurile pe care ni le-a dat la cele cateva intrebari pe care i le-am adresat ne-au convins de importanta cu totul exceptionala, nebanuita, a acestui subiect. Fie ca eforturile sale sa-i fie rasplatite, macar cu bucuria si mandria pe care le vor simti cei care, datorita lui, vor afla, poate pentru prima data, despre acesti daci vitregiti de soarta si despre insemnatatea lor imensa in istorie.

"Statuile au fost sculptate dupa modele reale.  Multi prizonieri daci au fost adusi la Roma"

- Lucrarile de specialitate ne indicau un numar mic de statui de daci. Dumneavoastra ati gasit peste o suta. Cum ati dat de urma lor si de unde provin?

- Am inceput cu ani in urma aceasta cercetare a imaginilor de daci in sculptura, cautand prin salile muzeelor si prin rezervele lor. Multe lucruri importante stau prin rezerve, uitate si abandonate. De altele am aflat datorita mentiunilor mai vechi, din literatura de specialitate. Aceste sculpturi de daci, pastrate acum in muzee si colectii particulare, au fost gasite in mare parte in Forul lui Traian si au fost facute de artistii antici romani (oficiali, de la "curte") in perioada lui Traian. Exista insa si statui de daci facute intr-o perioada mai tarzie, posterioara lui Traian (de exemplu, in timpul lui Hadrian), care au cu totul alta origine si o alta istorie. Este foarte important de retinut ca, din punct de vedere iconografic, in timpul lui Traian, arta romana se afla la apogeul ei, iar calitatea sculpturilor de daci, din punct de vedere portretistic, este remarcabila. Nicidecum nu au fost lucrate ca o imagine stereotipa, adica toate la fel, cum se reprezentau de pilda divinitatile, ci au fost sculptate dupa modele reale (prizonierii daci au fost dusi in numar mare la Roma), intr-un stil realist roman, caracteristic pentru aceasta perioada. Detaliile sunt minutios realizate si naturaliste, reprezentand fizionomia detaliata a fiecarui personaj: atitudine demna, privire agera, de neinvins, calma la exterior, relativ agitata la interior, gata sa treaca la actiune, la momentul potrivit. Cand ma refer la sculpturile de daci redate in teza mea, vorbesc, bineinteles, de statui, statui acefale (fara cap), busturi, capete, multe fragmente (brate, maini, picioare, incaltaminte - opinci de tipul celor ce se poarta astazi in Mehedinti - Izverna etc.). Mai am in studiu o serie de imagini de "barbari" (daci) care nu sunt inca incluse in catalogul cartii, inca nu le-am studiat complet: unele sunt antice, altele au fost facute intr-o perioada mai recenta, intr-un stil de amator, provincial, rustic etc.

- Toate statuile provin din Forul lui Traian? Care era rostul lor? Unde erau asezate in antichitate?

- Aceste statui de daci au fost facute de romani in perioada lui Traian, pentru Forul de la Roma. Conform reconstituirilor Forului lui Traian facute de italieni si, ceva mai recent, de americani, cred ca au fost la origine in jur de o suta de statui de daci. In curtea principala a forului, aceste statui se aflau la inaltime, deasupra porticurilor (galeriilor) care inconjurau piata principala a acestui for, cam in dreptul fiecarei coloane care sustinea porticul. Acestor statui din marmura trebuie sa li se adauge si statuile din porfir rosu-visiniu care au facut parte din faimosul portic din porfir al forului. Nu se poate sti exact cate statui de daci au facut parte din acest portic, mentionat de mai multe ori in antichitate. De altfel, asa s-a aflat de existenta lui, din scrieri, caci deocamdata arheologii nu au gasit nimic si nu au reusit sa-l localizeze in complexul forului. De ce nu s-a mai gasit nici o urma? Pentru ca toate complexurile monumentale din Roma au fost "jefuite", materialele au fost descompletate, luate si reutilizate la constructii, mai ales in timpul Renasterii. Si cum Forurile Imperiale erau garnisite cu diferite marmuri colorate de toate tipurile si nuantele, asa se poate explica de ce acest portic a disparut complet: era construit din porfir rosu, material de constructie deosebit de cautat in Renastere si Baroc. Si acest portic din porfir se pare ca a existat cu adevarat, caci au fost gasite 5 statui de daci din porfir rosu-visiniu. Doua se afla la Luvru, trei la Florenta, iar cateva fragmente in rezervele Forului lui Traian.


"Dacii au mainile impreunate, nu legate, asa cum procedau romanii cu prizonierii barbari"

- Se considera ca toate aceste reprezentari sunt ale unor daci prizonieri. Exista si statui de daci liberi, in alte posturi decat cea de prizonier?

- Toata literatura de specialitate considera ca este vorba de reprezentari de daci "prizonieri", insa eu nu sunt de acord cu aceasta interpretare. Este mult de spus, dar incerc sa rezum in cateva cuvinte. Daca observam cu atentie aceste statui, se poate remarca faptul ca personajele sunt intr-o pozitie demna, normala, linistita, de repaus, si nicidecum intr-o pozitie agitata, furioasa, umilitoare. Aceasta pozitie cu mainile impreunate (nu legate!) se poate vedea si azi la taranii nostri. Cand ceream voie sa fotografiez in Romania, la sate, tarani in costumul popular, mi se raspundea "asteptati, va rog", isi dregeau putin hainele de pe ei, le scuturau putin cu mana si - aici devine interesant - impreunau mainile in fata, la nivelul pantecului, deci luau exact aceeasi pozitie pe care o au statuile de daci. Un alt indiciu este acela ca romanii, pentru a face prizonier un "barbar", il legau cu mainile la spate, pentru a-i reduce mobilitatea mainilor, cu catuse (foarte asemanatoare cu cele din zilele noastre), cu lanturi. Insa in cazul dacilor, nici vorba de asa ceva. Prin urmare, pot sa spun ca nu am intalnit la nici una din sculpturile de daci din Forul lui Traian aceasta imagine (reala) de prizonier, descrisa mai sus.

- Daca nu este vorba de niste prizonieri de razboi, care era totusi rostul lor intr-un for care celebra tocmai infrangerea dacilor?

- Este foarte mult de discutat in jurul acestui subiect, care are numeroase ramificatii si paranteze. Pot sa va spun ca aceste sculpturi ocupau un loc foarte important din punct de vedere iconografic, fiind ca o imagine a "barbarilor" in inima lumii romane, adica la Roma. De ce romanii (mai precis Traian) au decis sa-i reprezinte pe daci, popor considerat "barbar", in centrul de elita al lumii romane? De ce nu au fost reprezentate personalitatile romane, cum ar fi fost mult mai logic? Este un Mare, Mare Mister. Nu trebuie sa uitam ca acest for a fost construit pentru a-l glorifica pe imparatul Traian. Dar, in urma constatarilor arheologice, putem adauga ca, in acelasi timp, acest loc de o mare importanta pentru romani a fost dedicat in mare parte si glorificarii dacilor. Invinsii au fost glorificati si omagiati de invingatori. Acest lucru consider ca este de o mare importanta si poate fi considerat total iesit din comun. Adica, romanii au adus, au implantat, de buna voie, imaginea dacilor, un popor invins, imaginea lumii "barbare", in locul cel mai de pret al lor, Forul.

- Exista, intre aceste chipuri, vreunul despre care sa se poata spune cu destula certitudine ca este al regelui Decebal?

- Sa nu uitam, domeniul artei nu este o stiinta exacta, aici putem vorbi de ipoteze plauzibile, de idei mai mult sau mai putin sustinute, dovedite, analizate etc. Da, este foarte posibil sa existe si un portet al lui Decebal. Am intalnit printre aceste sculpturi de daci mai multe (trei), care se aseamana foarte mult intre ele si care par a reprezenta acelasi personaj. In mod logic, ne punem intrebarea urmatoare: de ce oare romanii si-au dat silinta de a reprezenta acelasi chip de dac de mai multe ori ? Este foarte posibil ca acest dac sa fie un anume dac, o personalitate, regele dacilor, insusi Decebal. Iar aceste ipoteze devin si mai sustinute, daca comparam aceste capete (unul de la Vatican si doua de la Florenta - Gradina Boboli si Muzeul Domului) cu imaginile lui Decebal de pe Columna lui Traian: avem marea surpriza de a constata ca asemanarile sunt foarte mari. Un al patrulea cap de dac, pastrat in Rusia, la Ermitaj, prezinta mari asemanari cu celelalte trei. Dar ceea ce m-a intrigat putin - si din acest motiv am ezitat sa-l tratez laolalta cu celelalte trei - este faptul ca personajul, desi seamana mult cu celelalte, pare sa fie mai in varsta. Este posibil sa faca parte din familia lui Decebal? De ce nu? Textele antice chiar pomenesc de un frate al lui Decebal, pe nume Diegis. E drept, nu este decat o ipoteza. Mai mentionez ca in Forul lui Traian si in alte muzee (la New York, de exemplu) am gasit si copii "barbari". Am discutat cu conservatorii de la Forul lui Traian si de la Vatican, si acestia au fost de acord ca aceste reprezentari de copii, gasite in Forul lui Traian, sunt copii "barbari" (si nicidecum copii de romani), iar imbracamintea ce se identifica pe aceste fragmente si tipurile figurilor lor pledeaza pentru iconografia dacica. Deci, copii daci.

STATUI DACI -MUZEUL LOUVRE-PARIS

Mai rea decat moartea: uitarea

Un mister istoric: Dacii Din Roma - Galeria Braccio Nuovo, dominata de daci

Au auzit istoricii nostri de Leonard Velcescu si de nepretuita sa lucrare? Au auzit ei de aceste minunate statui, martore ale identitatii noastre? A incercat Ministerul Culturii sa le inventarieze, sa imprumute macar o parte din ele si sa organizeze o expozitie in Romania? Sau cel putin sa finanteze efectuarea unor duplicate, pentru a-i aduce acasa pe acesti daci ramasi pe meleaguri straine, de doua mii de ani? Sau a incercat sa fotografieze toate aceste reprezentari risipite in intreaga lume si sa alcatuiasca un album?

Aceste chipuri de daci ne privesc, peste mari si tari si peste secole departare. Ei nu sunt prizonieri: nu exista nici macar o singura statuie de dac cu mainile in lanturi. Ochii lor ascund o enigma, expresia lor este aceea a unor intelepti. De ce au vrut romanii sa ii aiba, in mijlocul Romei si in mijlocul imperiului lor, pe acesti enigmatici initiati, cu privirea lor senina, dar de nedescifrat? De ce i-au adus in for si le-au inchinat o grandioasa columna, celebrandu-le moartea si sacrificiul? Nu Traian si neamul sau de cuceritori ai lumii sunt cei ce i-au scos pe daci din istorie. Dimpotriva! Lor trebuie sa le fim recunoscatori pentru ca i-au facut nemuritori, prin trupul marmurei. Noi suntem cei ce vrem sa-i dam afara pe daci din tara lor, prin nepasarea noastra. Noi suntem cei care continuam sa le risipim cetatile, fara sa le vedem sufletul in fiecare piatra, cum adevarat jelesc versurile poetului:

 "De teama sa nu inviem,
Ne-au risipit cetatile, ne-au ucis altarele,
Toate frumusetile, ca-ntr-un blestem,
Ni le-au schilodit. Si-am ramas doar cu soarele.
Din el ne-am croit poteci in padure, in munte,
Langa vetre marunte.
Daca te uiti bine, inapoi
In pietre, nemuritori, suntem noi, numai noi".