Din categoria "Neamuri proaste de Coronavirus" - "Jmecherii” de criză

 "Jmecherii” de criză

Din categoria “Neamuri proaste de Coronavirus”

               De când s-a decretat situaţia de urgenţă, ȋncă din prima zi, au fost persoane care nu au respectat una din regulile primordiale de luptă ȋmpotriva COVID-19: aceea de carantinare. În ciuda ȋnăspririi măsurilor privind carantina, precum şi a creşterii amenzilor, mulți continuă să ȋncalce această măsură, de bun simţ dealtfel, şi să iasă din spaţiul de carantină sau din casă.

Mai nou, chiar şi măsurile de restricție impuse de autorități prin ordonanţele militare date pentru a evita răspândirea COVID-19 (iar situaţia a devenit din ce ȋn ce mai ȋngrijorătoare şi mai serioasă), sunt ȋncă încălcate zilnic de numerose persoane. 

Paradoxul românesc arată, fără echivoc, că, cu cât situaţia devine mai  gravă, cu atât numărul de persoane care nu respectă carantina şi restricţiile impuse de autorităţi, pentru binele tuturor, este mai mare. O statistică arăta la un moment dat că ȋn România erau 3.183 de cazuri de infecţie cu coronavirus COVID-19, 15.407 de persoane ȋn carantină instituţionalizată, 114.699 ȋn izolare la domiciliu aflate sub monitorizare medicală şi peste 78.000 de amenzi date, peste 10.000 de români fiind amendați în doar 24 de ore. Dacă sunt puşi la socoteală şi cei pe care autorităţile nu i-au prins ȋn fapt, practic, România are mai mulţi inconştienţi, nemsimţiţi, tupeişti şi “jmecheri” de criză decât persoane bolnave.

Ȋn situaţia prin care trece România ȋn această perioadă nefastă, carantina a devenit nu doar o obligație dictată de rațiune, ci este și reglementată de acte legislative militare. Însă, atât rațiunea, cât și obedienţă faţă de lege şi respectful faţă de conaţionali, sunt inexistente în foarte multe căpăţâni româneşti. Justificarea poate fi că nu au loc de instinctele primare, demne de epoca de piatră, de nesimțire, și prostie.

Din categoria instinctelor primare face parte şi frica. Pentru astfel de indivizi, aici trebuie acţionat, nu doar la portofel, fiindcă toţi cei amendaţi se ȋmpart ȋn două categorii: cei care ȋşi permit să plătească amenda (şi drept urmare, vor recidiva) şi cei care nu-şi permit să plătească amenda (şi care, binenţeles că vor recidiva, mergând pe principiul: “Statu’ n-are ce să-mi ia.”). Iar o pedeapsă cu închisoarea nu este cu adevărat relevantă, luând ȋn considerare cât durează ȋn România un proces, fie el chiar penal. Aşadar, şi ȋntr-un caz şi ȋn celălalt, măsurile luate ȋmpotriva lor nu-şi vor produce efectele scontate. Aşa cum nici măsura de prelungire a perioadei de carantină cu ȋncă 14 zile sub pază pentru persoanele ce ȋncalcă regimul de carantină, nu-şi atinge scopul din două motive:

1)     se blochează aproape inutil nişte cadre militare sau jandarmi pentru a păzi un număr mic de indivizi, când acum de ei este nevoie ȋn alte locuri mai importante şi

2)     măsura nu menţionează nimic referitor la cei care recidivează chiar şi ȋn această a doua perioadă de carantinare.

Drept urmare, luând ȋn considerare trendul continuu ascendent al numărului de amenzi, dar şi al celor care nu respectă regimul de carantină, cred că factorii de decizie ȋn lupta ȋmpotriva COVID-19, ȋmpreună cu guvernul României ar trebui să introducă ȋn ultima ordonanţă militară, un articol prin care să-i oblige pe cei care nu respectă regimul de carantinare să presteze muncă ȋn folosul comunităţii, ȋn sistemul medical. Adică ȋn spitale, ȋn centre de carantină, ȋn centre de triere posibili pacienţi cu coronavirus, ȋn unităţi primire urgenţe şi alte locaţii unde cadrele medicale luptă ȋmpotriva acestei pandemii. Având ȋn vedere supraȋncărcarea sistemului medical ȋn această perioadă şi penuria de personal, nu neapărat de specialitate, ȋn mod sigur se va găsi ceva de făcut pentru fiecare din aceşti delicvenţi, o atare măsură fiind benefică nu doar sistemului medical, cât şi interesului comunitar.

Pe de altă parte, dacă ȋn zonele ȋn care se constată aceste ȋncălcări ale legii nu există unităţi medicale sau acestea nu au nevoie de personal suplimentar, aceşti “jmecheri de criză” pot presta muncă ȋn folosul comunităţii şi ȋn alte locaţii, prestând diferite servicii, cum ar fi:

- vămile ȋn care ȋncă mai există trafic şi datorită românilor care ȋncă mai vin din Europa şi sunt supravegheate de personal medical;

- aeroporturi şi autogări;

- spălarea şi dezinfectarea străzilor, a trotuarelor, a parcărilor supermarketurilor şi a altor spaţii prin care ȋncă se mai circulă ȋn acestă perioadă şi ȋn care circulaţia nu a putut fi restricţionată;

- servicii de curierat şi asistenţă socială pentru persoanele aflate ȋn auto-izolare;

- servicii pro bono de “pet sitter” (bone pentru animale de companie), pentru a nu mai fi obligaţi proprietarii să iasă din case pentru necesităţile animalelor de companie;

-  servicii de curăţenie şi cosmetizare stradală;

      Acestea sunt doar câteva dintre activităţile pe care le pot presta aceşti indivizi, lista rămânând deschisă pentru orice sugestie propice luptei ȋmpotriva COVID-19.

      Dacă tot au impresia aceşti indivizi că sunt mai presus de legi şi cred că sistemele lor imunitare sunt atât de puternice şi au anticorpii necesari să lupte cu COVID-19, fără să ne contamineze sau să ne afecteze ȋn vreun fel pe noi ceilalţi, atunci să-i ajutăm, prin măsuri specifice, să ne demonstreze că ei sunt cei care au dreptate.

     

      Până la proba contrarie, ȋnsă, trebuie să ne protejăm de ei ȋntr-un fel sau altul, prin astfel de contramăsuri ca cea propusă mai sus şi ȋi facem să respecte regulile obligatorii şi impuse pentru toată lumea, prin ordonanţe militare!

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                      By LCS

ADEVĂRATELE CADRE MEDICALE DIN SISTEMUL DE SĂNĂTATE versus PARVENIŢII ŞI LAŞII DIN ACELAŞI SISTEM

ADEVĂRATELE CADRE MEDICALE DIN SISTEMUL DE SĂNĂTATE versus PARVENIŢII ŞI LAŞII DIN ACELAŞI SISTEM

 Subiectul articolului este legat de noul trend referitor la proaspetele demisii ale personalului medical din România, precum şi a celor care s-au anunţat că vor urma. Probabil că mulţi se vor ofusca citind acest articol, fiindcă tot personalul medical acum este ȋn prima linie de luptă ȋmpotriva pandemiei de COVID-19, ȋnsă luând ȋn considerare situaţia actuală ȋn care se află societatea românească, coroborând cu starea de urgenţă declarată oficial ȋn care se află ţara, nu pot să ȋnchid ochii la o astfel de aroganţă.

               De câteva zile au ȋnceput să apară din ce ȋn ce mai multe ştiri având drept subiect demisiile diferitelor cadre medicale de pe ȋntreg cuprinsul tării, demisii, zic aceste cadre medicale, datorate ȋn primul rând fricii de a nu fi infectate cu COVID-19 şi ȋn al doilea rând, lipsei materialelor de protecţie de care au nevoie pentru a se proteja ȋmpotriva contaminării.

               La o primă, obiectivă şi temeinică informare, se poate uşor observa că al doilea motiv este unul artificial creat de personalul medical, autorităţile făcând eforturi foarte mari ȋn a contracara o astfel de lipsă, iar asta cu mult ȋnainte de a ȋncepe cavalcada de demisii ale cadrelor medicale, iar dacă ar mai fi sincope ȋn aprovizionarea cu astfel de materiale, tot autorităţile fac tot ce le stă ȋn putinţă pentru a minimaliza efectele.

Aşadar, singurul motiv viabil rămâne teama de contaminare şi frica de un eventual deces.

               Ȋn condiţiile ȋn care nimeni nu i-a obligat ȋn nici un fel pe aceşti oameni să urmeze diferite şcoli medicale, la diferite nivele şi să-şi facă o carieră ȋn domeniul medicinii, aceştia fiind perfect conştienţi că ȋn acest domeniu vor lucra cu boli cronice sau infecţioase, microbi, bacterii, viruşi de tot felul şi că ȋn orice zi normală de muncă exista riscul de a fi contaminat, ȋntr-o formă sau alta, gestul lor este cel puţin ciudat, dacă nu chiar iresponsabil şi inuman.

               Ȋn condiţiile ȋn care unii medici şi alte cadre medicale din Italia, Spania şi Franţa, ţări mult mai afectate de COVID-19 decât România, sunt infectaţi dar continuă să-şi facă cu abnegaţie şi demnitate munca, unii chiar murind pe baricade, reacţia acestor cadre medicale din România de a-şi da demisiile exact ȋn momentul când ţara are mai multă nevoie de ele, nu este altceva decât o fugă laşă şi mişelească şi nu face altceva decât să ne facă să ȋnţelegem că, de fapt, altele au fost motivele pentru care aceşti indivizi au ȋmbrăţişat cariere medicale: foloasele necuvenite, din care au făcut o tradiţie, senzaţia de zemi-zeu care, cred ei, le conferă drept de viaţă şi de moarte asupra semenilor, plăcerea narcisită de a vedea oamenii cum se ploconesc ȋn faţa lor sau a cabinetului lor pentru un ajutor, ȋn fond, umanitar şi ȋn concordanţă cu jurământul lui Hipocrate (mai exact, Hippocrate de Cos – renumitul medic al Greciei antice), parvenirea ȋntr-o clasă socială “specială” ce-i situează, cred ei, deasupra “ălor mulţi”, oportunismul de a deschide multe uşi numai datorită faptului că au calitatea de medic etc.

               Ȋn condiţiile ȋn care şi alte categorii sociale sunt supuse zilnic diferiţilor factori de risc, mai mari sau mai mici, indiferent dacă este sau nu declarată stare de urgenţă, de necesitate sau de asediu, dar care ȋn situaţia actuală nu sunt ȋn prima linie, ȋnsă care ȋşi fac treaba cu demnitate, responsabilitate şi nu ȋn ultimul rând cu simţ civic, gestul anumitor cadre medicale de a demisiona când ţare a dat de greu, nu este altceva decât o confirmare a dezinteresului, a unui egoism atroce şi a lipsei de respect pentru aproapele tău.

               Ar trebui aceste cadre medicale demisionare să lase egocentrismul la o parte, să se uite ȋn jurul lor şi să vadă că nu numai ele sunt acum ȋn prima linie, că tot ȋn prima linie sunt şi poliţiştii de toate felurile şi cadrele ISU şi jandarmii şi anumiţi antreprenori care, ȋmpreună cu angajaţii lor, le oferă necondiţionat suportul, iar mai nou şi militarii, iar toţi aceştia nu s-au gândit nici un moment de a da bir cu fugiţii din faţa pericolului de contaminare. Ei sunt singura categorie socială care au făcut-o!

               Ar trebui tot aceste cadre medicale demisionare să-şi aducă aminte tocmai ȋn aceste momente că au depus un jurământ, jurământul lui Hipocrate – declaraţia lor de căpătâi, primordială, care, ȋn forma lui iniţială şi completă, printre altele, spune:

“[…] Le voi îndruma îngrijirea bolnavilor spre folosul lor, pe cât mă vor ajuta puterile şi mintea şi mă voi feri să le fac orice rău şi orice nedreptate.”

iar ȋn varianta modernă stipulează: 

“Mă angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii; […]”

precum şi:

“Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţie sacră.”

şi nu ȋn ultimul rând:

“Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană, de la începuturile sale, chiar sub ameninţare …[…]”.

Subliniez: chiar sub ameninţare!

Dar oare câţi medici demisionari, câte cadre medicale demisionare mai ştiu ce-au jurat?

Oare câţi din ei mai ştiu să citeze din acest jurământ?

Oare când au jurat, nu l-au citit oare de pe o foaie de hârtie, iar la puţin timp după nu mai erau ȋn stare să citeze nimic din el, tratându-l cu o superficialitate ce friza indiferenţa şi dezinteresul?

               Este unanim cunoscut faptul că orice stare de urgenţă, prin natura ei, anulează provizoriu unele drepturi ale omului. Având ȋn vedere acest trend de demisii iresponsabile din sistemul sanitar, cred că guvernul României ar trebui să reflecteze şi la introducerea ȋn următoarea ordonanţă militară, sau la modificarea ultimei, a unui articol prin care, pe perioada cât starea de urgenţă este activă, să interzică orice demisie a oricărui cadru medical, iar orice refuz de a-şi practica meseria să ducă la eliminarea acelor persoane din sistem pentru totdeauna, adică să nu mai aibă voie să lucreze ȋn sistemul sanitar de stat sau privat pentru tot restul vieţii.  Franţa a luat deja o astfel de măsură: nu a interzis demisiile, ȋnsă a legiferat că orice cadru medical care-şi dă demisia ȋn această perioadă, şi-o va da definitiv din ȋntregul sistem de sănătate.

Din păcate, ȋn aceste zile, ȋn clasificarea medicilor români, plecând de la medicii vocaţionali, medicii foarte buni, medicii sufletişti, trecând prin toate celelalte categorii şi până la medicii şpăgari şi medicii fără suflet, a mai apărut una: medicii laşi, demisionari de criză.

Acest articol nu se referă la cadrele medicale care, ȋn situaţia dată, ȋşi fac meseria cu demnitate, responsabilitate, simţ civic, sacrificiu de sine, grijă faţă de om şi profesionalism. Pentru ele, jos pălăria şi un imens respect!

By LCS

Adevăratele Neamuri Proaste de Coronavirus

Adevăratele Neamuri Proaste de Coronavirus

Ca tot omul cu capul pe umeri, de când a fost anunţată la nivel mondial această criză, am tot urmărit evoluţia acesteia, precum şi măsurile luate de diferite naţii ȋn lupta cu acest nou virus. Unele bune, unele exacerbate, unele incomplete, unele subiective, altele dure, altele partial panicarde, ȋnsă toate, ȋn ansamblul lor, benefice ȋn lupta ȋmpotriva acestei pandemii. Pe de altă parte, tot la nivel international, am observat o conştientizare a statelor afectate de COVID-19 (care este, de fapt, o variantă nouă a SARS-ului de acum câţiva ani), conştientizare care s-a concretizat si se concretizează ȋn diferite acţiuni de protejare, izolare, ajutor interuman voluntar, oferire de suport de orice fel şi nu ȋn ultimul rând de ȋntrajutorare la toate nivelurile şi ȋn toate domeniile de interes aferente luptei ȋmpotriva COVID-19.

Extrapolând ȋn România toate acestea, am observat, cu o plăcută surpriză, dar aşteptată ȋntr-o oarecare măsură, că ȋntr-adevăr, departamentul pentru situaţii de urgenţă şi cu precădere SMURD-ul ȋşi merită cu prisosinţă locul ȋn categoria de elită a serviciilor care funcţionează la un ȋnalt nivel calitativ. Toată stima pentru aceşti oameni!

Ȋnsă, şi aici ȋncep cu adevărat subiectul acestui articol, m-a frapat şi indispus total un anumit domeniu cu o foarte mare influenţă asupra populaţiei ȋn România, prin oamenii care susţin şi menţin prin orice mijloace acest domeniu ca şi formatori de opinie, acesta fiind domeniul religios.

Ȋncă de la ȋnceputul acestei crize deloc de minimalizat, aceşti “slujitori ai Domnului” au fost retincenţi la orice măsura de luptă ȋmpotriva COVID-19, care le-ar fi afectat, ȋntr-o formă sau alta, activitatea, ȋncepând cu declaraţia oficială a BOR-ului, prin purtătorul de cuvânt, cum că “Biserica nu intră în carantină pentru că ea aparține lui Hristos, nu vreunei autorități pământești” (adică biserica este paralelă cu statul?!), ȋndemnându-i pe cei care se ȋmbolnăvesc să stea acasă, dar ei neȋntrerupând slujbele sau alte activităţi care impuneau o adunare de oameni. Au continuat cu diferite declaraţii ale diferiţilor purtători de vorbe ale diferitelor Arhiepiscopii, dintre care o amintesc doar pe cea de top, a celui de la Constanţa: „O să închid biserica, când se vor închide toate mall-urile”. Uite că mall-urile s-au ȋnchis, unii antreprenori făcând asta chiar ȋnainte de a se da această ordonanţă militară nr.2, ȋnsă biserica acestui purtător de vorbe, nu. Colac peste pupăză, şeful lui, prea-şmecheritul, ȋnalt-prea-dăunătorul cu barbă de-un cot si căutătură de diavol, organizează liturghia ȋn curtea bisericii, prostind lumea şi autorităţile cum că, vezi Doamne, liturghia nu se ţine ȋntr-un spaţiu ȋnchis, dar ignorând cu nesimţire regulile protective referitoare la adunările umane. Iar ca să fie reţeta posibilei contaminări căt mai completă, mai şi plimbă aceeaşi linguriţă prin gurile a peste o sută de oameni şi dă un comunicat ȋn care se menţionează: “Referitor la lingurința folosită la împărtășire, […]. Recomandăm celor care au această problemă de conștiință să meargă să discute cu duhovnicii și lucrurile se vor rezola de la caz la caz.” – adică o discuţie cu un alt slujbaş al aceleiaşi tagme o să omoare virusul cu vorbe, fiindcă nu cred ca o să arunce cu pietre ȋn şeful lui, ȋnfierând acest gest incalificabil. Iar ca bomboană pe colivă (nici vorbă de cireaşă pe tort, ȋn cazul de faţă), pe 22.03. 2020, ȋn plină epidemie de coronavirus, un alt popă, din Cluj de data asta, aplică aceeaşi procedură inconştienţilor enoriaşi care au sfidat toate regulile de bun simţ şi s-au dus la slujbă, unii chiar cu copiii ȋn braţe.
Oare ce diferenţă poate fi ȋntre un astfel de individ inconştient de un terorist? Ȋn afara faptului că un terorist omoară mai mulţi oameni ȋntr-o secundă sau ȋntr-un interval de timp foarte scurt, acţiunea teroristă fiind limitată la un interval foarte mic de timp iar numărul de victime este fix, iar ăsta ȋi poate omorâ ȋntr-un interval de timp lung şi/sau foarte lung, acţiunea lui putând să se ȋntindă pe un interval de timp extrem de lung, iar numărul de victime să fie ȋn continuă creştere, nu cred că mai există vreuna. Oare care dintre cei doi este mai fatal, mai periculos, mai fatidic?

Exemplele pot continua cu diferiţi “slujitori ai Domnului” şi ale lor afirmaţii (exemplu: ”Noi umblăm destul de steril.” – oare ce ȋnseamnă “destul de steril”, ȋn conformitate cu cutumele medicale?!), de la diferite ȋnregistrări particulare, postări pe diferite reţele de socializare şi nu numai, până la ȋnregistrâri ale intervenţiilor Jandarmeriei, dar totul a culminat astăzi (23.03.2020) când l-am văzut la tv pe un alt reprezentant al acestei  hoarde de prefăcuţi, despre care, până acum aveam o părere total diferită faţă de confraţii lui şi care, până ȋn momentul de faţă, a ȋncercat să aducă, să modernizeze pe măsura posibilităţilor şi să ţină canoanele şi cutumele la nivelul societăţii moderne actuale (nu vreau sa-i dau numele pentru a nu se crede că ȋi fac reclama mascată), care a afirmat că de 2000 de ani biserica foloseşte o singură linguriţă şi nimeni nu s-a ȋmbolnăvit. L-aş ȋntreba de unde ştie că ȋn 2000 de ani, ȋn toată lumea, nu s-a ȋmbolnăvit nimeni, de nicio boală, din cauza linguriţei de ȋmpărtăşanie, iar dacă are un astfel de studiu, având o ȋntindere de 2000 de ani, să ȋl facă public pentru a ne edifica şi noi, profanii.

Ȋn altă ordine de idei, ȋn condiţiile ȋn care Turcia (ţară pur musulmană) s-a mobilizat şi a ȋnceput sa producă ȋn fabricuţe şi ateliere mici şi să trimită măşti şi halate pentru România, Taiwan-ul (tară predominant budistă) a ȋnceput să ne trimită, prin intermediul unor ONG-uri (adică fără nici un fel de profit) măşti şi mănuşi, iar asociaţia patronilor chinezi din România (majoritatea fiind tot budişti) a strâns ȋntr-un interval scurt de timp 300.000 lei pentru a ajuta medicii români ȋn lupta ȋmpotriva coronavirusului, BOR ce a făcut? Nimic! Nici o donaţie (ei ştiu doar să ia, nu să dea), nici o măsură palpabilă de ajutorare a enoriaşilor, nici un suport material de nici un fel pentru “cei aflaţi ȋn nevoi” (nu mă refer la bani). Nu a făcut altceva decât să pună paie pe foc, continuându-şi activităţile cotidiene, sabotând prin acţiunile ȋntreprinse măsurile luate de autorităţi, dând declaraţii de presă sforăitoare, pline de cuvinte duhovniceşti, ȋnsă fără esenţă, ȋn unele dintre ele chiar pasând mȋţa moartă-n curtea enoriaşilor.

Dacă mai introduc ȋn ecuaţie şi ajutorul, ȋn diferite forme, dat de antreprenorii români mai mari sau mai mici, coroborat cu cel dat de sportivii români de top şi nu numai, vina BOR ia dimensiuni imense şi de neacceptat.

Prin comparaţie, când văd cum Biserica Catolică, prin acţiunile luate, ȋşi protejează, pe cât posibil şi ȋn timp util, enoriaşii, ca şi creştin ortodox, toate aceste măsuri subversive ale BOR mă fac să mă simt jenat de propria-mi religie, trădat şi profund dezamăgit, dar mă şi ȋncrânceneazâ să iau atitudine ȋmpotrivă!

Cu alte cuvinte, ipocrizia, prefăcătoria, făţărnicia şi şiretenia acestor indivizi, care se numesc preoţi, sunt atât de atroce şi de adânc implementate ȋn sistemul lor şi ȋn ei ȋnşişi, ȋncât se cred cu mult peste toate cele pământeşti, desconsiderând până la prostie toată populaţia tării. Dacă mai iau ȋn consideraţie şi faptul că se autointitulează “slujitorii Domnului”, adică nu ai oamenilor, concluzia din fraza anterioară este cu atât mai mult fondată şi argumentată.

O posibilă explicaţie pentru toate aceste acţiuni subversive ale BOR, dar care ȋmi doresc din tot sufletul să nu fie adevărată, ar fi că ei au un scop total diferit decât autorităţile şi populaţia: de a-şi proteja “afacerea”, ȋncercând să menţină cât mai activ şi chiar să dezvolte domeniul pompelor funebre şi pe cel al administraţiei cimitirelor. Asta ar fi mai crud şi mai josnic chiar şi decât scopul hitlerist al exterminării din al doilea război mondial.

LCS

Lectia de nota 10 a profesorului sarb!

Un profesor de istorie sârb din Voivodina, aflat zilele trecute la Satu Mare, a transmis redacţiei o reacţie pe marginea articolului “Afront adus românilor pe bani europeni”, apărut în numărul din 4.12.2012 al Gazetei de Nord Vest. Reproducem integral textul transmis de profesorul sârb Miodrag Stanojevic:     “Mă numesc Miodrag Stanojevic, sunt sârb din Vojvodina şi profesor de istorie în Novi Sad. Aflându-mă într-o călătorie către Ucraina, am zăbovit trei zile în urbea dvs., bucurându-mă de ospitalitatea unui vechi prieten şi a familiei sale. Menţionez că vorbesc fluent limba română deoarece am copilărit într-un sat mixt vlaho-sârbesc. Ştiind că sunt profesor de istorie şi bun cunoscător al revizionismului unguresc, amfitrionul meu mi-a arătat articolul “Afront adus românilor pe bani europeni” apărut în ziarul Dvs. Totodată mi-a relatat câteva evenimente recente de acest gen:- fenomenul Csibi Barna, un degenerat care îşi permite să dea foc în centrul României unei păpuşi reprezentând un erou naţional al românilor (n.r. Avram Iancu), autorităţile române ignorând acest gest. Vă propun un exerciţiu de imaginaţie: Ce s-ar fi întâmplat dacă: - un român ar fi dat foc la Budapesta unei păpuşi reprezentându-l pe Kosuth Lajos - un turist german ar fi incendiat la Tel Aviv o păpuşă reprezentându-l pe David Ben Gurion (n.r. primul premier al Israelului) sau pe Golda Meir (n.r. de asemenea premier al Israelului) - un ungur din Vojvodina ar fi incendiat la Novi Sad o păpuşă reprezentându-l pe Milos Obilic, eroul naţional al sârbilor de la Kosovopolje. Meciul Steaua – Ujpest de acum 3 ani: la intrarea în România, suporterii unguri aflaţi în tren au afişat “Transilvania aparţine Ungariei”, iar pe stadionul Steaua din Bucureşti au afişat românii = ţigani. Acelaşi scenariu:- ce s-ar fi întâmplat dacă Ujpest ar fi jucat la Beograd cu Partizan sau Steaua Roşie. Oare ar fi avut curajul ungurii să afişeze mesajele “sârbii = ţigani sau Vojvodina aparţine Ungariei”? Nu, nu ar fi îndrăznit, iar dacă ar fi fost atât de tâmpiţi să o facă, în aceeaşi seară ar fi cinat în Infern. De ce îşi permit asta în România? De ce nu îşi permit acelaşi lucru în celelalte ţări unde au minorităţi maghiare şi revendicări revizioniste, adică Slovacia, Serbia, Ucraina? Simplu, pentru că ei ştiu (aşa cum au menţionat în “Traseul Legendelor Sătmărene)” că românii sunt “un popor paşnic, binevoitor şi primitiv” şi, completez eu, un popor “imbecil de tolerant”. Totodată ei ştiu că slavii (din Slovacia, Serbia, Ucraina) nu sunt aşa. Şi nu îşi permit.     Afirm cu tărie că nu există nicăieri în lumea civilizată o ţară care să acorde atâtea drepturi unei minorităţi alogene cum acordă România minorităţii maghiare. Şi totuşi nu vor fi mulţumiţi niciodată, sâcâindu-vă perpetuu (ca un ţânţar în miezul nopţii) cu aceeaşi pretenţie imbecilă: autonomie. Tupeul lor se manifestă şi prin faptul că ei consideră ca fiind similară pretenţia lor de autonomie teritorială în România cu cea a catalanilor din Spania, ignorând cu bună ştiinţă marea diferenţă: catalanii sunt băştinaşi în Spania, pe când maghiarii sunt alogeni asiatici în România. Gazda mea mi-a spus că, pe lângă “valahi puturoşi” maghiarii vă mai numesc şi “mămăligari”. Îşi permit asta în ţara voastră. Sunt derutat şi confuz, neputând înţelege cum este posibil să nu existe în rândurile poporului român, “paşnic, binevoitor şi primitiv” un profesor de istorie altruist care să explice ungurilor ABC-ul istoriei lor efemere: - în anul 700 sunt menţionaţi în cronicile coreene ca fiind nişte nomazi primitivi care jefuiau prin nordul Coreei şi estul Chinei - în 896, şapte triburi maghiare şi trei triburi de turci khazari, fugărite din stepele Asiei de către pecenegi, se stabilesc în Panonia (locuită atunci de slavi, valahi, avari, germanici), în total 225.000 de nomazi sub conducerea lui Arpad. Prima lor preocupare după stabilirea în Panonia a fost jaful (logic). Incursiunile lor sângeroase s-au desfăşurat în toată Europa ajungând până în Spania, până când Otto I cel Mare i-a umilit la Lechfeld în 955. - Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) unifică triburile ungureşti şi îi creştinează. Totodată începe şi procesul de maghiarizare agresivă a populaţiilor din jur: germanici, valahi, slavi, acest proces fiind de fapt esenţa strategiei de supravieţuire a acestui mic popor migrator asiatic în Europa.     Personalităţile proeminente ale istoriei lor nu au fost unguri: Matei Corvin, Petofi Sandor (Petrovici Alexandar – sârb, părinţii lui nu cunoşteau limba maghiară), Kosuth Lajos – slovac, precum şi majoritatea regilor Ungariei. În 1910 un istoric maghiar recunoaşte că doar 10% din unguri sunt urmaşii celor şapte triburi maghiare stabilite în Europa în 896, restul fiind populaţii maghiarizate de-a lungul timpului (valahi, germanici, slavi). De fapt cum ar putea un ungur blond din zilele noastre să fie urmaşul cetelor mongoloide venite în Europa în secolul IX? Ceea ce trebuie accentuat este faptul că începând de la Ştefan cel Sfânt şi până la dispariţia regatului ungar în 1526, Transilvania nu a făcut parte niciodată din regatul ungar, fiind întotdeauna voievodat autonom. - Înfrângerea de la Mohacs din 1526 în faţa turcilor şi cucerirea capitalei Buda în 1541 are ca urmare dispariţia de pe harta Europei a regatului ungar. Partea occidentală a Ungariei este anexată de Imperiul Habsburgic, iar restul, inclusiv Buda, devine paşalâc turcesc. Transilvania rămâne principat independent sub suzeranitate otomană. - După respingerea asediului otoman asupra Vienei (1683), Imperiul Habsburgic ocupă teritoriul fostului regat ungar şi Transilvania, anexiuni recunoscute prin tratatul de la Karlowitz (1699). - În 1849 Kosuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenţia habsburgică şi ţaristă înăbuşă această pretenţie. - În urma pactului dualist din 1867, Ungaria devine regat în cadrul imperiului Habsburgic (numit din acel moment imperiul Austro-Ungar), având constituţie proprie şi o oarecare autonomie. - În 1918, în urma înfrângerii din primul război mondial, imperiul Austro-Ungar se destramă, Ungaria devine stat independent iar Transilvania alege să se unească cu România.Trebuie să subliniez imbecilitatea revizioniştilor unguri. Cum pot susţine că Transilvania a aparţinut Ungariei 1000 de ani, când regatul Ungariei a dispărut din 1541 până în 1867, perioadă în care a fost paşalâc sau provincie habsburgică, în timp ce Transilvania a fost voievodat autonom de la Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) până în 1699 când devine provincie austriacă (ca şi Ungaria de altfel). Deci Transilvania şi-a pierdut independenţa în 1699 şi a aparţinut până în 1918 Imperiului Habsburgic, nicidecum Ungariei (care din 1526 până în 1867 nu a existat). - În 1940, în urma Dictatului de la Viena, o parte a Transilvaniei este cedată (pentru prima dată în istorie) Ungariei. Până în 1944, când revine României, ce fac ungurii în Transilvania? Ce ştiu mai bine: ucid valahi şi evrei, consideraţi rase inferioare. Gena lor asiatică i-a ajutat pe unguri să devină cei mai zeloşi executanţi ai teoriilor rasiale naziste, golind practic Transilvania de evrei. În perioada 1940 – 1944, timp în care Transilvania a aparţinut Ungariei, populaţia evreiască de aici a scăzut cu 90%, marea majoritate fiind trimisă de către autorităţile maghiare către lagărele de exterminare naziste. La fel s-au purtat şi în Serbia odată cu invadarea alături de germani a Iugoslaviei în 1941.     În încheiere, ca să sintetizez relaţia dintre băştinaşii valahi şi alogenii unguri, îmi îngădui un scenariu: un ungur pribeag bate la uşa unui valah. Acesta, ospitalier, îl primeşte în casă. Îi întinde masa, oferindu-i ce are mai bun în cămară. Ungurul, în timp ce se ospătează, pune ochii pe nevasta valahului (frumoasă, bineînţeles) considerând că ar fi normal ca după ospăţ valahul să îi ofere şi un desert, adică nevasta. Indignat de faptul că după ce s-a săturat, valahul nu-i oferă şi nevasta, ungurul îi trage o palmă zdravănă valahului şi încă una. Înainte ca mămăligarul să se dezmeticească, ungurul fuge pe uliţă strigând din toţi rărunchii: săriţi oameni buni, că mă omoară valahul, sunt o victimă. Aşa că, valahi, fiţi înţelegători şi daţi-le şi nevasta, dar vă avertizez că nu le va ajunge. Următoarea lor dorinţă va fi casa voastră.”  Publicat de Ion Coja in Amestecate pe 31.03.2013

Recensamantul referendumului

RECENSAMANTUL REFERENDUMULUI
Iata ca am ajuns acum sa facem numaratoarea alegatorilor la "apelul bocancilor" (apelu de seara - pentru cei care nu au facut armata), adica in modul pur romanesc traditional heirupist pompieristic bine cunoscut, gen "Bumbesti-Livezeni!". Daca in referendumul acesta au crezut mai bine de 8(opt) milioane de romani, iesind la vot si exercitandu-si dreptul de a hotari cine sa nu-i mai reprezinte, in pofida ordinelor dictatoriale ale unui presedinte ales, fara carisma dar cu prestanta de alcoolic notoriu de a nu se prezenta la vot (instigarea la nerespectarea legilor se pedepseste de Codul Penal, d-le "presedinte"!), inseamna ca decizia acestor romani (inca) patrioti TREBUIE respectata! Cei care, din varii motive, nu s-au prezentat la urne, ar trebui sa se abtina de la a comenta, post-factum, despre ce si cum ar trebui sa fie in Romania. Daca acest referendum se vrea sa fie transformat intr-o cacealma, asa cum s-a intamplat si cu cel in care populatia a fost intrebata daca doreste sau nu sa fie condusa de un parlament unicameral,  acest asa-zis "mini-recensamant" (ce termen idiot?!) a posteriori este o mascarada pe masura, pe masura creierelor seci si incinse, pe care chiar si musca ar aluneca, ale dambovitenilor nostri politicieni ce valoreaza nici doua parale, dar care se infrupta cu nesimtire si nesat din miliardele bugetului public, stranse cu greu din buzunarele unei populatii saracita nedrept, dar cheltuite fara discernamant, parca date pe mana unor copii retardati.
Daca acest cuplu politic, impotriva naturii (dreapta cu stanga), gen desenele animate "Lolek si Bolek" ar fi vrut cu adevarat sa cada Basescu cu brio, ceea ce si merita chiar dupa primul mandat, ar fi trebuit sa stea cuminti si rabdatori in opozitie, de unde ar fi initiat acest referendul si atunci suspendatul comandant de nava cu ochii divortati ar fi intrunit cu prisosinta la referendum toate conditiile unei demiteri certe si legitime, cu un cvorum invidiat si de Ion Iliescu. Insa precum lupul nu-si poate lasa naravul, tot astfel nici politrucul dambovitean nu-si poate reprima pornirile hulpave care-l caracterizeaza. Asa ca baietii de la USL, avand foamea-n glanda si vazandu-se pe cai mari, n-au reusit sa-si puna fiecare neuronul la munca si s-au napustit asupra ciolanului mioritic, iar acum le este peste fire sa-i mai dea drumul. Asta fiind, in esenta, motivul pentru care incearca tot felul de "portite legislative" in privinta referendumului.
Pentru noi, cei multi dar cu "creierii capului" functionali (altfel cum ai reusi sa traiesti in acest minunat spatiu carpato-danubiano-pontic, cu politicieni de coada vacii dambovitene?!) problema este cat se poate de simpla si unanim cunoscuta: numarul de votanti in Romania, timp de 22 de ani, a scazut continuu, recensamantul (mini sau maxi) demonstrand fara putinta de tagada ca, per total, suntem sensibil mai putini decat pe vremea lui Ceausescu, iar per total populatie bastinasa de sine statatoare, suntem si mai putini, fiindca minunata democratie originala romaneasca i-a fortat pe multi dintre romani sa ia drumul "pribegiei" si sa traiasca printre straini. Realitatea pentru aceasta categorie de romani este ca nu au nici timp, nici chef si nici nu sunt interesati de cine si cum ar conduce Romania, fiind, in marea lor majoritate, complet scarbiti de tot ce inseamna aceasta tara si in consecinta, putini dintre ei si-ar exercita dreptul de a vota. Concluzia: CCR ar trebui sa vada realitatea, fara sa arunce responsabilitatea deciziei in curtea nici unui minister, fara sa se ascunda dupa cifre (nu de alta dar daca si la numaratoarea aia participa "matematiciana" Anastase?!), sa ia in considerare ca presedintele suspendat a fost ales de circa 5 milioane de romani si este demis de circa 7.4 milioane (cu alte cuvinte, a reusit "performanta" de a intoarce impotriva lui marea parte din cei care l-au votat!) si sa valideze acest referendum. Punct!
Daca, in suprema lui daruire pentru tara si popor, presedintele suspendat ar fi avut un dram de bun simt si consideratie pentru romani, si-ar fi dat demisia, o demisie de onoare care i-ar fi atras simpatia poporului si in mod sigur rezultatele referendumului ar fi fost cu totul altele. Cum insa pentru acest marinar mincinos (eu il suspectez de inceput de Alzheimer, fiindca prea uita repede ce a zis cu o zi in urma, sau chiar mai devreme...) notiunea de "bun simt" este una abstracta, iar beneficiile ulterioare functiei de presedinte de stat sunt cu mult mai tentante, sansele de a vedea o demisie de onoare sunt, practic nule.
  Din pacate, in loc ca noi cei multi sa actionam in favoarea noastra, pentru viitorul copiilor nostri, pentru o viata demna, suntem ca alaiul unei nunti de caini: latram de pe margine si ne muscam unii pe altii....

Eminescu - mesaj din nefiinta

"A fost odata ca-n povesti,

A fost – de-ar mai fi iara -

Din neamuri tracice, regesti,

O prea frumoasa tara.

Si era una pe pamant

Si mandra-n toate cele

Cum e icoana unui sfant

Si Luna intre stele.

Ma doare-n suflet cand privesc

La tot ce se intampla

Si in mormant ma rasucesc

Si cuie-mi intra-n tampla.

Eu nu mai simt miros de tei

In viata mea postuma,

Nu vad nici vajnici pui de lei.

Doar mucegai si huma.

Luceferi nu mai stralucesc

Cand tara e o rana,

Copiii mamele-si bocesc

Ca n-au in blide hrana.

Cantat-am graiul romanesc,

Aceasta dulce limba.

Dar astazi, cei ce-o mai vorbesc

Prin alte tari o schimba.

Degeaba le-am lasat cu dor

O “Doina”, sa tresara!

Trecutul nu e viitor

Si viata li-i amara.

Nici harta nu-i ca-n alte dati

Din Nistru pana-n Tisa;

Moldova-i astazi  jumatati.

Cat rau facutu-ni-s-a!

Degeaba scris-am eu scrisori

Din vremuri de urgie

Si m-am rugat de-atatea ori

Mai bine sa va fie.

Avut-am piatra la hotar

Si-n tara noastra singuri

Cules-am holde din brazdar.

Acum n-aveti nici linguri…

O, biet popor roman sarac

Cu-o tara prea bogata!

Tu vino-i raului de hac

Sa nu ti-o vanda toata!

Si da-i afara pe straini

Cu toti imburghezitii,

Sa nu-ti mai fie-n alte maini

Guverne si politii!

Cu trupe de comedianti

Numindu-le partide

Sunteti romanii emigranti

Din Rai in tari aride.

Pierdut-ati banii tarii-n vant

Si-i goala visteria.

Mai dati si ape si pamant

Si vindeti Romania.

Mihai Viteazul v-a lasat

O tara mai rotunda.

Voi azi ati scos-o la mezat,

Strainii va inunda.

Aveti intinsul Baragan

Si nu aveti o paine,

Aveti si turme si ciobani

Dar duceti vieti de caine.

Aveti bogatii munti Carpati

Si dulcea Miorita,

Paduri de brazi ce va sunt frati,

Si flori in poienita,

Aveti o delta ca-n povesti -

Vedeti sa nu v-o fure -

Atatea ape, atatia pesti

Si nu mancati nici mure…

Nici vii pe deal nu mai zaresti,

Livezile se-uscara

Cand mărul Tarii Romanesti

Se-aduce de afara.

Nu vine Mircea cel Batran,

Nici Stefan, de la Putna

Sa vi-l alunge pe pagan

Cand voi lasat-ati lupta!

Albastrul cerului senin

Se-ntuneca mai tare

De-atatia nouri de venin,

De-atata delasare.

Nu voi a va-nvata de rau

Ci-ncerc a va-telege:

De ani si ani cadeti in hau,

Nimic nu va mai merge.

Rusine sa va fie-n veac

Ca v-ati tradat strabunii

De parca n-ati fi pui de dac

Ci rude-ati fi cu hunii!

Lasati pe-ai vostri guvernanti

Sa va inece-n smoala,

Sa fiti doar simpli figuranti

Pe scena lor de boala?

Un singur lucru eu voi sti

In lumea care trece:

Urmasul meu roman va fi

Si muritor si rece.

Eu nu mai am ce sa mai sper.

Va vad de-atata vreme

Tarandu-va in trai mizer

De griji si de probleme.

Si nici nu pot a mai privi

A voastra neputinta.

Ma-ntorc la starea mea dintâi.

Ma-ntorc in nefiinta.”

Luceafarul vorbi profet

Spre neamul lui, spre tara.

Si, lacrimand, se stinse-ncet.

Muri a doua oara…

P.S. Nu stiu cine este autorul, insa il felicit pentru inspiratie si puterea de a o scrie.
Poezia reflecta intocmai societatea romaneasca actuala, asa cum NU si-a dorit-o marele Eminescu, fapt ce m-a facut sa o postez pe blogul meu in speranta ca, poate intr-un tarziu, romanul se va scutura de somnul comatos care i-a fost indus de politicienii ultimilor 22 de ani si va rupe pana la urma lanturile sclaviei moderne in care traieste.