Din categoria "Neamuri proaste de Coronavirus" - "Jmecherii” de criză

 "Jmecherii” de criză

Din categoria “Neamuri proaste de Coronavirus”

               De când s-a decretat situaţia de urgenţă, ȋncă din prima zi, au fost persoane care nu au respectat una din regulile primordiale de luptă ȋmpotriva COVID-19: aceea de carantinare. În ciuda ȋnăspririi măsurilor privind carantina, precum şi a creşterii amenzilor, mulți continuă să ȋncalce această măsură, de bun simţ dealtfel, şi să iasă din spaţiul de carantină sau din casă.

Mai nou, chiar şi măsurile de restricție impuse de autorități prin ordonanţele militare date pentru a evita răspândirea COVID-19 (iar situaţia a devenit din ce ȋn ce mai ȋngrijorătoare şi mai serioasă), sunt ȋncă încălcate zilnic de numerose persoane. 

Paradoxul românesc arată, fără echivoc, că, cu cât situaţia devine mai  gravă, cu atât numărul de persoane care nu respectă carantina şi restricţiile impuse de autorităţi, pentru binele tuturor, este mai mare. O statistică arăta la un moment dat că ȋn România erau 3.183 de cazuri de infecţie cu coronavirus COVID-19, 15.407 de persoane ȋn carantină instituţionalizată, 114.699 ȋn izolare la domiciliu aflate sub monitorizare medicală şi peste 78.000 de amenzi date, peste 10.000 de români fiind amendați în doar 24 de ore. Dacă sunt puşi la socoteală şi cei pe care autorităţile nu i-au prins ȋn fapt, practic, România are mai mulţi inconştienţi, nemsimţiţi, tupeişti şi “jmecheri” de criză decât persoane bolnave.

Ȋn situaţia prin care trece România ȋn această perioadă nefastă, carantina a devenit nu doar o obligație dictată de rațiune, ci este și reglementată de acte legislative militare. Însă, atât rațiunea, cât și obedienţă faţă de lege şi respectful faţă de conaţionali, sunt inexistente în foarte multe căpăţâni româneşti. Justificarea poate fi că nu au loc de instinctele primare, demne de epoca de piatră, de nesimțire, și prostie.

Din categoria instinctelor primare face parte şi frica. Pentru astfel de indivizi, aici trebuie acţionat, nu doar la portofel, fiindcă toţi cei amendaţi se ȋmpart ȋn două categorii: cei care ȋşi permit să plătească amenda (şi drept urmare, vor recidiva) şi cei care nu-şi permit să plătească amenda (şi care, binenţeles că vor recidiva, mergând pe principiul: “Statu’ n-are ce să-mi ia.”). Iar o pedeapsă cu închisoarea nu este cu adevărat relevantă, luând ȋn considerare cât durează ȋn România un proces, fie el chiar penal. Aşadar, şi ȋntr-un caz şi ȋn celălalt, măsurile luate ȋmpotriva lor nu-şi vor produce efectele scontate. Aşa cum nici măsura de prelungire a perioadei de carantină cu ȋncă 14 zile sub pază pentru persoanele ce ȋncalcă regimul de carantină, nu-şi atinge scopul din două motive:

1)     se blochează aproape inutil nişte cadre militare sau jandarmi pentru a păzi un număr mic de indivizi, când acum de ei este nevoie ȋn alte locuri mai importante şi

2)     măsura nu menţionează nimic referitor la cei care recidivează chiar şi ȋn această a doua perioadă de carantinare.

Drept urmare, luând ȋn considerare trendul continuu ascendent al numărului de amenzi, dar şi al celor care nu respectă regimul de carantină, cred că factorii de decizie ȋn lupta ȋmpotriva COVID-19, ȋmpreună cu guvernul României ar trebui să introducă ȋn ultima ordonanţă militară, un articol prin care să-i oblige pe cei care nu respectă regimul de carantinare să presteze muncă ȋn folosul comunităţii, ȋn sistemul medical. Adică ȋn spitale, ȋn centre de carantină, ȋn centre de triere posibili pacienţi cu coronavirus, ȋn unităţi primire urgenţe şi alte locaţii unde cadrele medicale luptă ȋmpotriva acestei pandemii. Având ȋn vedere supraȋncărcarea sistemului medical ȋn această perioadă şi penuria de personal, nu neapărat de specialitate, ȋn mod sigur se va găsi ceva de făcut pentru fiecare din aceşti delicvenţi, o atare măsură fiind benefică nu doar sistemului medical, cât şi interesului comunitar.

Pe de altă parte, dacă ȋn zonele ȋn care se constată aceste ȋncălcări ale legii nu există unităţi medicale sau acestea nu au nevoie de personal suplimentar, aceşti “jmecheri de criză” pot presta muncă ȋn folosul comunităţii şi ȋn alte locaţii, prestând diferite servicii, cum ar fi:

- vămile ȋn care ȋncă mai există trafic şi datorită românilor care ȋncă mai vin din Europa şi sunt supravegheate de personal medical;

- aeroporturi şi autogări;

- spălarea şi dezinfectarea străzilor, a trotuarelor, a parcărilor supermarketurilor şi a altor spaţii prin care ȋncă se mai circulă ȋn acestă perioadă şi ȋn care circulaţia nu a putut fi restricţionată;

- servicii de curierat şi asistenţă socială pentru persoanele aflate ȋn auto-izolare;

- servicii pro bono de “pet sitter” (bone pentru animale de companie), pentru a nu mai fi obligaţi proprietarii să iasă din case pentru necesităţile animalelor de companie;

-  servicii de curăţenie şi cosmetizare stradală;

      Acestea sunt doar câteva dintre activităţile pe care le pot presta aceşti indivizi, lista rămânând deschisă pentru orice sugestie propice luptei ȋmpotriva COVID-19.

      Dacă tot au impresia aceşti indivizi că sunt mai presus de legi şi cred că sistemele lor imunitare sunt atât de puternice şi au anticorpii necesari să lupte cu COVID-19, fără să ne contamineze sau să ne afecteze ȋn vreun fel pe noi ceilalţi, atunci să-i ajutăm, prin măsuri specifice, să ne demonstreze că ei sunt cei care au dreptate.

     

      Până la proba contrarie, ȋnsă, trebuie să ne protejăm de ei ȋntr-un fel sau altul, prin astfel de contramăsuri ca cea propusă mai sus şi ȋi facem să respecte regulile obligatorii şi impuse pentru toată lumea, prin ordonanţe militare!

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                      By LCS

ADEVĂRATELE CADRE MEDICALE DIN SISTEMUL DE SĂNĂTATE versus PARVENIŢII ŞI LAŞII DIN ACELAŞI SISTEM

ADEVĂRATELE CADRE MEDICALE DIN SISTEMUL DE SĂNĂTATE versus PARVENIŢII ŞI LAŞII DIN ACELAŞI SISTEM

 Subiectul articolului este legat de noul trend referitor la proaspetele demisii ale personalului medical din România, precum şi a celor care s-au anunţat că vor urma. Probabil că mulţi se vor ofusca citind acest articol, fiindcă tot personalul medical acum este ȋn prima linie de luptă ȋmpotriva pandemiei de COVID-19, ȋnsă luând ȋn considerare situaţia actuală ȋn care se află societatea românească, coroborând cu starea de urgenţă declarată oficial ȋn care se află ţara, nu pot să ȋnchid ochii la o astfel de aroganţă.

               De câteva zile au ȋnceput să apară din ce ȋn ce mai multe ştiri având drept subiect demisiile diferitelor cadre medicale de pe ȋntreg cuprinsul tării, demisii, zic aceste cadre medicale, datorate ȋn primul rând fricii de a nu fi infectate cu COVID-19 şi ȋn al doilea rând, lipsei materialelor de protecţie de care au nevoie pentru a se proteja ȋmpotriva contaminării.

               La o primă, obiectivă şi temeinică informare, se poate uşor observa că al doilea motiv este unul artificial creat de personalul medical, autorităţile făcând eforturi foarte mari ȋn a contracara o astfel de lipsă, iar asta cu mult ȋnainte de a ȋncepe cavalcada de demisii ale cadrelor medicale, iar dacă ar mai fi sincope ȋn aprovizionarea cu astfel de materiale, tot autorităţile fac tot ce le stă ȋn putinţă pentru a minimaliza efectele.

Aşadar, singurul motiv viabil rămâne teama de contaminare şi frica de un eventual deces.

               Ȋn condiţiile ȋn care nimeni nu i-a obligat ȋn nici un fel pe aceşti oameni să urmeze diferite şcoli medicale, la diferite nivele şi să-şi facă o carieră ȋn domeniul medicinii, aceştia fiind perfect conştienţi că ȋn acest domeniu vor lucra cu boli cronice sau infecţioase, microbi, bacterii, viruşi de tot felul şi că ȋn orice zi normală de muncă exista riscul de a fi contaminat, ȋntr-o formă sau alta, gestul lor este cel puţin ciudat, dacă nu chiar iresponsabil şi inuman.

               Ȋn condiţiile ȋn care unii medici şi alte cadre medicale din Italia, Spania şi Franţa, ţări mult mai afectate de COVID-19 decât România, sunt infectaţi dar continuă să-şi facă cu abnegaţie şi demnitate munca, unii chiar murind pe baricade, reacţia acestor cadre medicale din România de a-şi da demisiile exact ȋn momentul când ţara are mai multă nevoie de ele, nu este altceva decât o fugă laşă şi mişelească şi nu face altceva decât să ne facă să ȋnţelegem că, de fapt, altele au fost motivele pentru care aceşti indivizi au ȋmbrăţişat cariere medicale: foloasele necuvenite, din care au făcut o tradiţie, senzaţia de zemi-zeu care, cred ei, le conferă drept de viaţă şi de moarte asupra semenilor, plăcerea narcisită de a vedea oamenii cum se ploconesc ȋn faţa lor sau a cabinetului lor pentru un ajutor, ȋn fond, umanitar şi ȋn concordanţă cu jurământul lui Hipocrate (mai exact, Hippocrate de Cos – renumitul medic al Greciei antice), parvenirea ȋntr-o clasă socială “specială” ce-i situează, cred ei, deasupra “ălor mulţi”, oportunismul de a deschide multe uşi numai datorită faptului că au calitatea de medic etc.

               Ȋn condiţiile ȋn care şi alte categorii sociale sunt supuse zilnic diferiţilor factori de risc, mai mari sau mai mici, indiferent dacă este sau nu declarată stare de urgenţă, de necesitate sau de asediu, dar care ȋn situaţia actuală nu sunt ȋn prima linie, ȋnsă care ȋşi fac treaba cu demnitate, responsabilitate şi nu ȋn ultimul rând cu simţ civic, gestul anumitor cadre medicale de a demisiona când ţare a dat de greu, nu este altceva decât o confirmare a dezinteresului, a unui egoism atroce şi a lipsei de respect pentru aproapele tău.

               Ar trebui aceste cadre medicale demisionare să lase egocentrismul la o parte, să se uite ȋn jurul lor şi să vadă că nu numai ele sunt acum ȋn prima linie, că tot ȋn prima linie sunt şi poliţiştii de toate felurile şi cadrele ISU şi jandarmii şi anumiţi antreprenori care, ȋmpreună cu angajaţii lor, le oferă necondiţionat suportul, iar mai nou şi militarii, iar toţi aceştia nu s-au gândit nici un moment de a da bir cu fugiţii din faţa pericolului de contaminare. Ei sunt singura categorie socială care au făcut-o!

               Ar trebui tot aceste cadre medicale demisionare să-şi aducă aminte tocmai ȋn aceste momente că au depus un jurământ, jurământul lui Hipocrate – declaraţia lor de căpătâi, primordială, care, ȋn forma lui iniţială şi completă, printre altele, spune:

“[…] Le voi îndruma îngrijirea bolnavilor spre folosul lor, pe cât mă vor ajuta puterile şi mintea şi mă voi feri să le fac orice rău şi orice nedreptate.”

iar ȋn varianta modernă stipulează: 

“Mă angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii; […]”

precum şi:

“Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţie sacră.”

şi nu ȋn ultimul rând:

“Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană, de la începuturile sale, chiar sub ameninţare …[…]”.

Subliniez: chiar sub ameninţare!

Dar oare câţi medici demisionari, câte cadre medicale demisionare mai ştiu ce-au jurat?

Oare câţi din ei mai ştiu să citeze din acest jurământ?

Oare când au jurat, nu l-au citit oare de pe o foaie de hârtie, iar la puţin timp după nu mai erau ȋn stare să citeze nimic din el, tratându-l cu o superficialitate ce friza indiferenţa şi dezinteresul?

               Este unanim cunoscut faptul că orice stare de urgenţă, prin natura ei, anulează provizoriu unele drepturi ale omului. Având ȋn vedere acest trend de demisii iresponsabile din sistemul sanitar, cred că guvernul României ar trebui să reflecteze şi la introducerea ȋn următoarea ordonanţă militară, sau la modificarea ultimei, a unui articol prin care, pe perioada cât starea de urgenţă este activă, să interzică orice demisie a oricărui cadru medical, iar orice refuz de a-şi practica meseria să ducă la eliminarea acelor persoane din sistem pentru totdeauna, adică să nu mai aibă voie să lucreze ȋn sistemul sanitar de stat sau privat pentru tot restul vieţii.  Franţa a luat deja o astfel de măsură: nu a interzis demisiile, ȋnsă a legiferat că orice cadru medical care-şi dă demisia ȋn această perioadă, şi-o va da definitiv din ȋntregul sistem de sănătate.

Din păcate, ȋn aceste zile, ȋn clasificarea medicilor români, plecând de la medicii vocaţionali, medicii foarte buni, medicii sufletişti, trecând prin toate celelalte categorii şi până la medicii şpăgari şi medicii fără suflet, a mai apărut una: medicii laşi, demisionari de criză.

Acest articol nu se referă la cadrele medicale care, ȋn situaţia dată, ȋşi fac meseria cu demnitate, responsabilitate, simţ civic, sacrificiu de sine, grijă faţă de om şi profesionalism. Pentru ele, jos pălăria şi un imens respect!

By LCS