Despre mine

Fotografia mea
Constanta, Romania
Cine sunt eu?....Sunt barbatul care nu arunca margaritare porcilor, care nu e grabit ca nebunul, dar nici rabdator ca idiotul, care stie ca nu-i e de nici un folos sa se lupte cu morile de vant, barbatul care face diferenta intre ispititor si frumos, care stie ca nenorocirea inseamna adesea nevrednicie si ca, de multe ori cutezanta e doar o fuga cu capul inainte, sunt barbatul care primeste la bucurie pe aceia pe care i-a primit si la durere, barbatul care poate pluti in sferele siderale, care in loc de ochi are doua flacari, care nu inceteaza sa spere in mai bine si sa creada in lumina blanda si matasoasa din suflete.....Sunt barbatul puternic (asa spun cei care ma cunosc), care incerc sa domin prin inteligenta, forta interioara, capacitatea de a fi mai multe intr-unul singur, perseverent, care are curajul propriilor opinii, care stie sa daruiasca fara sa uite de sine, care-si asuma slabiciunile si lupta sa si le invinga....care incearca sa fie OM - respectat, iubit, admirat si nu in ultimul rand, inteles…Care nu lupta pentru el, ci pentru o viata frumoasa in doi!...Care stie sa-si protejeze aleasa si sa faca tot ce-i sta in putinta ca sa imbatraneasca amadoi cu zambetul pe buze…

miercuri, 23 februarie 2011

Comentariu literar al unei manele

Auzi neamule, manca-ti-as cartile tale de romana, a ajuns Andreea Esca in manualul de istorie alternativa...sau continua, nu stiu sigur ca niciodata nu le-am avut cu electricitatea (si cred ca si aia de la AC/DC la fel, din moment ce nu s-au hotarat la numele formatiei) si nu ajunge ei manelistii in manualele de literatura romana?! Poi sa poate asa ceva?!.. Uite daca nu poate profesorii de literatura sa bage comentariu la manele, le dam noi comentariul gata facut. Ei numai sa-l pune in carte sa invata si copiii ceva adevarat, pupa-le-as io portofelele pline cu banii da la parinti!...

"Trei luni de senzatii" de Florin Peste

Comentariu literar

Inca din primele versuri, autorul plaseaza actiunea intr-un mediu feeric, minunat, unicat si fara pereche.

Ce miracol si ce vraja
Stau cu gagica/gagiul pe plaja

Prin folosirea cuvintelor "miracol" si "vraja", poetul ne trimite intr-o lume magica, sublima, interzisa muritorilor de rand, ca cine mai e ca ei sa-si permita sa mearga pe plaja de la Marea Neagra?!... Efectul este completat de plasarea celor doi protagonisti pe plaja – trimitere directa la infinitul marii,al nisipului, care ar putea sugera si iubirea nesfarsita, dar si eternitatea...Asta in primele trei luni!... Nisipul ne duce cu gandul la scurgerea timpului, sau la scurgere in general, autorul reusind astfel sa imbine, prin folosirea unui singur cuvant, atat infinitul cat si perenul.
In urmatoarele doua versuri, poetul doreste sa impace relativa bipolaritate dintre infinit si peren.

Am chef de distractie
3 luni de senzatie !

Constient de clipa fermecata pe care o traieste, autorul isi avertizeaza ascultatorul (cititorul) ca iubirea nesfarsita, dragostea profunda, infinitultul, alfa si omega, arde intens, asemeni razelor unei zile insorite de vara, comprimandu-se in "3 luni de senzatie", nu mai mult!...Ca ce e mult, strica, sau nu mai e necesar si te si plictiseste!... Necuprinsul, adicatelea infinitul, este asfel incadrat in limite foarte bine delimitate - trei luni – iar profunzimea sentimentelor umane imbraca forma senzatiilor mai mult sau mai putin tari, depinde in ce loc si parte a zilei te afli la mare....si cu cine.
Iubirea magica nu are suisuri sau coborasuri. Poate doar suisuri, dar de la brau in jos si asta din cand in cand, ca chiar daca traim in era tehnologiei avansate, nu s-a inventat inca omul bionic...
Asa cum spune si poetul, cuvintele de ordine in cazul unei asemenea iubiri sunt cheful si distractia alaturi de gagiu sau gagica (deocamdata inca nu e lamurita partea asta, avand in vedere inflatia de transexuali si de “parandarati” ce au aparut ca ciupercile dupa ploaie, de parca astia nu s-ar inmulti ca toata lumea, o data la 9 luni, ci mai repede si in numar mai mare!), simbolizand dorinta suprema a oricarei fiinte, restul viselor si dorintelor fiind neimportante, lipsite de esenta si in general, de-a-mboulea.
Folosirea cuvintelor nu este deloc intamplatoare. Ele curge in ton cu muzica, ca sa dea bine la coada versurilor, alegerea lor facandu-se dupa reguli extrem de bine stabilite de autorul lor, reguli ce sunt foarte bine ferite de ochii lingvistilor si academicienilor, mancale-ar ciorile din traista, oameni fara suflet si fara pic de sentiment, ce nu ne lasa pe noi sa traim in pace si sa facem gologani, fara taxe si impozite, asa cum vrea muschii nostri, la nunti/botezuri/inmormantari/parastase si alte evenimente de-astea mondene la care suntem invitati, fara voia noastra!
Elementele de argou "gagiul", "gagica" vin sa sugereze faptul ca cel care vorbeste este un om asemeni noua, care insa, conform preceptului biblic, si-a pus in valoare, talantii, reusind sa patrunda intr-o lume de vis....sau de vise negre....Ma rog, fiecare cum viseaza.
A doua strofa a cantecului descrie opulenta de care se bucura eroul.

Dau o cheie la mertan
Si am plecat pe litoral
Mi-am pus plinul de benzina
Si in dreapta o blondina

Autorul nu specifica ce fel de cheie da la “mertan”, insa banuim ca nu e vorba de o cheie reglabila sau una franceza si nici de-o cheie de la portile puscariei Jilava (Ptiu, fereasca Al Mare de apropierea cu locu’ cu pricina!). "Mertan"-ul face trimitere la stilul de viata al marilor padisahi. Folosirea expresiei "plinul de benzina" nu este deloc intamplatoare, fiind in stransa legatura cu afacerile cu petrol pe care padisahii le au, in general, fapt ce denota si dorinta eroului nostru de a face parte din randurile acestora. Dorinta pe care vrea sa si-o transpuna in practica prin interpretari de “esceptie” (manca-ti-as arcusul tau da la contrabas!), simtind ca poseda un talent cum rar se poate intalni in domeniul artelor “orale”, adica prin transmitere din gura in gura si din mana in mana, “pana-n fund la taxatoare”, cum bine spunea un predecesor care se referea la cumpararea unui bilet de troleibuz...Aceasta dorinta ilustreaza verticalitatea convingerilor personajului principal. El nu opereaza cu jumatati de masura. El nu opereaza in general, cu nimic.Totul sau nimic pare a fi deviza dupa care se conduce, alta necunoscand si neintentionand sa invete...sau sa inteleaga, dar asta e alt comentariu.
Notiunea "plin", are si un sens metaforic. Ea prezinta maturitatea dragostei dintre cei doi, care tind spre perfectiune (adica el-metan, bani si chef de distractie, ea-frumoasa, plancturoasa si...cam atat). Acest lucru este confirmat si de termenii cu care este descrisa marea iubire, de trei luni, a personajului nostru. Fata cu care se iubeste eroul principal nu este o fata oarecare. Ea este o "blondina" - simbol al frumusetii feminine, asezate la dreapta barbatului, fiindca in stanga ar fi depasit cadrul masinii si ar fi trecut in alt registru cu alta indeletnicire, fiind asezata pe trotuar. Afirmatia este intarita in versul al doilea din cea de a treia strofa.

Am mertanul de mult timp
Si-o blondina prototip
E a mea numai a mea
Si-mi petrec vara cu ea.
Faptul ca are "mertanul de mult timp" nu este tocmai o fala pentru personajul principal, fiindca, in categoria sociala de unde transcende erou nostru, acum se poata "mertane" ultimul ragnet. Nu-i asa, frateM.L.-eu?!...Acest fapt ne duce cu gandul la faptul ca, ori eroul nostru este un personaj retro cu aspecte clare si sanatoase privind calitatea (bleah,oare?!), ori nu are suficient banet incat sa "intre in randul lumii" si sa-si ia un mertan nou. Aceasta ultima varianta ne face sa ne gandim daca nu cumva eroul merge la mare sa completeze suma, sau sa faca rost de ea pentru achizitia unei masini noi, impreuna cu blondina?!...In fine...
Hiperbola "blondina prototip" descrie in profunzime calitatile greu de egalat ale iubitei, ea fiind o fiinta unica. Prin folosirea unui termen tehnic pentru a-si descrie iubita – "prototip" – autorul ne reaminteste ca dragostea lui este asemeni tinuturilor exotice, fascinante dar inca neexplorate in profunzime (?!), afirmatia fiind intarita si de plasarea povestii in anotimpul de vara. Asta ca sa nu mai vorbim de reclama si marketingul pe care i-l face, voalat si mascat, stie el de ce...
Ultima strofa descrie actul de iubire dintre cei doi. In primele doua versuri, ne este prezentata atmosfera care domneste intre indragostiti.

Marea Neagra e calduta
Blonda-i sexy si finuta

Iubirea se consuma in apa calda a marii. Cat de calda, numai ei doi stiu, fiindca nimeni si nimic pe lumea asta nu poate sa le masoare gradul de excitatie (nervoasa, la ce mama dracului v-oti gandi cand citit un comentariu literar?!) si inaltimea culmilor sentimentelor care ii cotropesc pe amandoi in acele momente de vis. Sau poate ca acum e momentul in care au descoperit apa un pic mai calda decat apa de la fantana!...Cristalinul marii descrie sentimentele celor doi iar caldura apei descrie relatia dintre ei. Dragostea dintre cei doi este imuna la scurgerea timpului:

Ziua stau cu ea la soare
Noaptea o scot la plimbare

Succesiunea zi-noapte nu poate perturba trairile profunde alte tinerilor indragostiti, mai ales ale lui, ca el e cel care ne povesteste, dar autorul lasa o portita de iesire din aceasta idila aproape perfecta. Folosirea termenului "noaptea" din ultimul vers avertizeaza cititorul ca totul poate fi perfectibil, chiar si iubirea, iar daca peste iubirea dintre cei doi s-ar lasa intunericul, eroul va trece si peste acest obstacol. Sau cu atat mai mult ca l-ar ajuta intunericul...Este vorba doar de trei luni de distractie, in fond.

Ha, n-a ca l-am terminat! Acu' sa vad care dintre profe sau profi da romana are curaju' sa dea nota mica la o asemenea superbitate da comentariu, ca va halesc ca pa lebedele alea austriece!

Un comentariu:

  1. Nu-mi vine sa cred ca ai ascultat manele cu atata atentie incat sa ii retii versurile si sa-i faci si comentariul.

    RăspundețiȘtergere